În cadrul sedintei Comitetului Consultativ pentru Persoane Vârstnice de marti 17 septembrie 2019 de la Prefectura s-a discutat si de acordarea de catre APIA a subventiilor pentru terenurile agricole. Cu aceasta ocazie, directorul adjunct al APIA Salaj, Vaida Bela, a precizat faptul ca peste 40% din fermierii beneficiari de subventii din Salaj sunt persoane cu vârste de peste 65 de ani. Acesta a adaugat faptul ca platile compensatorii pe suprafata acordate utilizatorilor de terenuri agricole în cadrul masurilor de dezvoltare rurala, cu finantare FEADR si de la buget national, aferente anului 2018, pot ajunge la circa 200-210 euro pe hectar.