Zece strazi sunt dotate cu retele de apa si canalizare. Fiecare beneficiar va avea de platit cel putin 1.000 de lei
Aproximativ 250 de gospodarii din municipiu vor fi primele beneficiare ale programului de apa/canal derulat in prezent de catre Compania de Apa Somes in judetul Salaj, ne-a declarat directorul sucursalei Zalau, Marcel Zaharia. Potrivit spuselor sale, constructorul a finalizat lucrarile de extindere a retelei de apa si a celei de canalizare pe zece strazi ale Zalaului: Narci-selor, Titulescu, Cerbului, 1 Mai, Ion Nechita, General Dragalina, Victor Deleu, Lupului, Sarmas si Dealul Morii. Urmare a acestor lucrari, reteaua de canalizare din resedinta de judet a fost extinsa cu 1.600 de metri liniari, iar cea de apa, cu peste 2.000 de metri liniari.
Compania de Apa va intocmi proiectele de executie a bransamentelor la apa si a racordurilor la canalizare, raspunzand, astfel, solicitarilor locuitorilor din zonele amintite. “Cetatenii de pe cele zece strazi au facut presiuni sa le rezolvam cat mai repede problemele, in conditiile in care se alimenteaza cu apa din fantani si evacueaza apele menajere in fose septice”, a precizat Zaharia. Investitia de pe cele zece strazi face parte dintr-un program in valoare totala de 196 milioane de euro al Companiei de Apa Somes, implementat la nivelul judetelor Cluj si Salaj. Din aceasta suma, 20 milioane de euro revin Zalaului, pentru inlocuirea si extinderii retelei de distributie a apei pe 16 km, modernizarea si extinderea retelei de canalizare pe 20 km, reabilitarea statiei de tratare a apei Varsolt, precum si pentru finalizarea statiei de epurare.