Ansambluri din Bulgaria și Serbia la Festivalul internațional de folclor „Ecouri Meseșene”
Ansambluri din Bulgaria și Serbia vor fi prezene, în weekend, la Festivalul internațional de folclor „Ecouri Meseșene”.
Ansamblul Folcloric „Kipra” provine din Regiunea Varna, Bulgaria. Acesta a luat ființă cu scopul de a conserva și prezenta folclorul bulgar, în acest sens participând la festivaluri internaționale care au avut loc în Serbia, Turcia, Italia, Croația și Ucraina. În decursul existenței sale, Ansamblul a fost laureat al celor mai importante festivaluri și emisiuni de televiziune de profil din Bulgaria. Ansamblul Folcloric „Kipra” prezintă suite de dansuri și cântece tradiționale din zona de nord-est a Bulgariei.

Ansamblul Folcloric „Izvor” aparține de Casa de Cultură „Source” din orașul Valjevo (Valievo) din Serbia. Casa de Cultură „Source” este o instituție culturală care însumează peste 200 de tineri membrii colaboratori, pasionați de păstrarea tradițiilor și a culturii sârbești. Ansamblul Folcloric „Izvor” este unul dintre cele mai premiate ansambluri din Serbia în ceea ce privește păstrarea tradiției, a originalității și a autenticității pure. Frumusețea și bogăția folclorului sârbesc sunt binecunoscute pretutindeni în lume, scopul acestui ansamblu folcloric fiind de a prezenta întregii lumi tradiția și istoria culturală a sârbilor.

La cea de-a 46 ediție a Festivalului internațional de folclor „Ecouri Meseșene”, cele două ansambluri vor evolua vineri, 2 septembrie, și duminică, 4 septembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, iar sâmbătă, 3 septembrie, pe scena Casei de Cultură Orășenești din Jibou.
