Pop Emeric, primarul comunei Crasna, este al șaselea edil din Sălaj acuzat de Agenția Națională de Integritate de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă.

Inspectorii ANI spun că “în perioada exercitării mandatului de primar, a emis acte administrative, a încheiat acte juridice și a emis dispoziții care au produs un folos material atât pentru sine, cât și pentru soția și fiul său, încălcând astfel dispozițiile art.76. alin 1 din Legea nr.161/2003”.

“Concret, nu nu am primit nici o înștiințare de de la ANI, am aflat doar din presă de raportul ANI privind confictul de interese. După ce o să primesc înștiințarea, o să atac raportul în instanță”, ne-a declarat vineri Pop Emeric.

În ceea ce privește acuzațiie care i se aduc, primarul comunei Crasna a explicat că este vorba da angajarea soției sale, Pop Viorica, și angajarea fiului său, Pop Roland Tibor. “Angajarea soției mele la Centrul de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice a fost făcută de fosta directoarea centrului, But Floare. După ce But Floare s-a pensionat, soția a preluat funcția de director. Era singura persoană ca pregătire și experiență care putea prelua acest post de conducere. Mai târziu și-a dat demisia tocmai pentru a nu crea impresia că postul a fost ocupat datorită funcției soțului său”, precizează Pop Emeric.

Referitor la angajarea fiului său pe postul de consilier personal, primarul argumentează: “Legea adminstrației publice îmi dădea dreptul să-mi angajez consilier personal, Crasna fiind unitate administrativ teritorială cu peste 6.000 de locuitori. L-am angajat pe Szonny Lajos, fostul primar al comunei, om cu experiență în administrație. Între timp, a apărut o lege care prevedea că cei care au o pensie peste 1.750 de lei nu pot avea cumul de funcții și a renunțat la funcția de consilier personal al primarului. Cum eram în plină derulare a proiectelor europene, aveam nevoie de constructori. În organigrama primăriei nu exista un asemena post. Atunci l-am angajat pe fiul meu, care terminase Facultatea de Construcții la Oradea, pe post de consilier personal cu un salariu de 850 de lei. stop_coloana Apoi, când a început ANI să se dea la primării, l-am dat afară. Nu i-am dat salariu mai mare, nu i-am făcut favoruri, ce a fost rău în asta? Legea ANI nr. 161/2003 se bate cap în cap cu Legea Administrației Publice nr.214/ 2001. Asta este”. Spune Pop Emeric.

Edili sălăjeni care au avut de-a face cu inspectorii ANI și cu procurorii

Emeric Pop, cum spuneam, este al șaselea primar sălăjean găsit în conflict de interese de inspectorii ANI. Ex-primarul de Meseșeni, Sandu Bercean, a fost învinuit că și-a angajat fiica pe post de consilier personal al primarului. Primarul suspendat al Jiboului, Eugen Bălănean, a încheiat contracte cu firma fiului său. Primarul suspendat al comunei Crișeni, Maior Andrei, și-a angajat fiul pe post de consilier personal. Primarul comunei Dragu, Claudiu Lazăr, și-a angajat mama în funcția de consilier personal al primarului. Primarul în funcție al comunei Cizer, Liviu Fărcaș, a încheiat contracte cu firma fiicei sale. Primarul comunei Bocșa, Ioan Barou, a fost destituit din funcție pentru abuz în serviciu asimilat faptelor de corupție. Primarul comunei Chieșd, Ioan Catană, este cercetat penal pentru conflict de interese (și-a angajat fiicele la firma de salubrizare din comună, firmă care aparține primărie) și pentru abuz în serviciu, asimilat faptelor de corupție. Primarul orașului Cehu Silvaniei, Andrei Varga, este cercetat penal pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals.