Angajatii Spitalului Judetean au cantat ca sa adune bani pentru aparatura medicala

Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Zalau va avea doua aparate noi, moderne, care-i vor scuti pe cei mici de intepaturi in plus la aplicarea branulelor, gratie banilor adunati in urma concertui caritabil sustinut de corul Spitalului.
Primul concert coral sustinut de corul Vox San, constituit din angajati ai spitalului, a urmarit strangerea de fonduri pentru achizitionarea unui aparat extrem de util la sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta, un dispozitiv care permite depistarea cu usurinta a venelor micilor pacienti atunci cand trebuie aplicate branule, procedura adesea dificila si stresanta, atat pentru cadrele medicale, cat si pentru copii.
“Un leu pentru zambetul copilului meu” este motto-ul sub care s-a desfasurat evenimentul. Cei prezenti la concert au facut donatii in valoare totala de aproape doua mii de lei, suma la care se adauga si donatiile facute direct în conturile bancare, special deschise in acest sens, in valoare de o mie de lei. Cu sase sute de euro a contribuit o parohie ortodoxa din Germania.
La finalul evenimentului caritabil de saptamana trecuta, medicul zalauan Maria Haller a anuntat ca va completa suma necesara pentru cumpararea unui astfel de dispozitiv medical si, pe deasupra, va sponsoriza Spitalul cu un al doilea aparat.
Directorul de ingrijiri al Spitalului Judetean, Ramona Marincas, de Urgenta Zalau spune ca, datorita gestului doamnei doctor Haller, atât Sectia Pediatrie, cât si Urgente Pediatrie vor avea cate un dispozitiv medical pentru vizualizarea venelor cu ajutorul luminii infrarosii. Un astfel de aparat costa aproximativ cinci mii de euro.
Aparat mai scump, dar mai eficient
Reprezentantii Spitalului Judetean au tinut sa faca precizari in legatura cu aparatul pentru vizualizarea venelor ce urmeaza sa fie cumparat, dupa ce unii carcotasi au sustint ca astfel de aparate pot fi cumparate si cu bani mai putini. Cinci mii de euro costa aparatul pe care vrea Spitalul sa-l achizitioneze. Directorul de ingrijiri medicale al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Ramona Marincas, ne-a explicat de ce s-a optat pentru un aparat mai scump. Potrivit acesteia, dispozitivul care costa mai mult permite detectarea venelor de la distanta, iar acestea sunt vizibile pe intreaga durata a procedurii de aplicare a branulelor. In cazul aparatelor mai ieftine, stop_coloana detectarea venelor se face doar in momentul in care dispozitivul e asezat pe manuta copiilor. Odata indepartat aparatul, nu se mai vad nici venele, fiind nevoie ca asistentul medical sa faca un semn pe pielea copilului, pentru a sti unde e vena. In plus, ar fi nevoie sa se cumpere in permanenta consumabile, mai exact niste huse speciale, care trebuie inlocuite la fiecare folosire, pentru a nu transmite microbi de la un pacient la altul. Astfel, s-a optat pentru variantaa cea mai buna atat pentru pacient, cat si pentru personalul medical, spune Ramona Marincas.
Vox San – o initiativa a angajatilor de la Spitalul Judetean
Concertul coral caritabil sustinut de Vox San a avut loc saptamana trecuta, joi, in Sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultura si Arta al Judetului Salaj, si s-a bucurat de o prezenta numeroasa. Invitat a fost tenorul Sergiu Chirila. Si-a dat concursul si Camerata Academica Porolissensis, avandu-l ca dirijor pe apreciatul muzician prof. dr. Ioan Chezan.
Actiunea a fost organizata de Asociatia pentru Reabilitarea si Modernizarea Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Asociatia Sprijin Independent pentru Spitalul Zalau si Centrul de Cultura si Arta.
Corul Vox San a luat fiinta in primavara acestui an, sub bagheta dirijorului Florin Zaha, fiind format din angajati ai spitalului, voluntari ce se implica pentru a-i ajuta pe copiii internati la Sectia Pediatrie sa suporte mai usor regimul din spital.