Managerii institutiilor sanitare spun ca cei 2043 de salariati din sistem sunt departe de a acoperi nevoile si exclud disponibilizarile.
Liderul Sindicatului Sanitas, Chelement Hodis, spera ca masurile anuntate de presedintele Traian Basescu „nu se vor aplica. Cel putin nu in forma asta”. El ne-a declarat ca spera ca va fi vorba despre o reducere a cheltuielilor bugetare, nu despre o diminuare a salariilor si ca aceasta reducere a cheltuielilor se va face „acolo unde sunt mai multe posibilitati”. Cu alte cuvinte, liderul Sanitas mizeaza pe disponibilizari sau reduceri de personal in alte sectoare bugetare decat cel sanitar, evitand sa faca referiri concrete „pana la aparitia legii care va reglementa aceste reduceri”. In sistemul sanitar public din judet lucreaza, potrivit datelor primite de la Directia de Sanatate Publica Salaj, 2.043 de persoane. Cel putin in privinta personalului medical (medici si asistente), managerii institutiilor sanitare din judet sustin ca nici nu se poate pune problema disponibilizarilor, fiind deja vorba despre o subincadrare cu specialisti.