Federaţiile reprezentative din Sănătate – Sanitas şi Solidaritatea Sanitară – au demarat strângerea de semnături pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru faptul că Guvernul nu a găsit încă soluţii la revendicările lor.
Decizia de a aduna semnături pentru greva generală a fost luată încă de săptămâna trecută, alături de decizia de a-şi coordona acţiunile cu scopul unui impact mai mare asupra decidenților.
Ambele federaţii sunt nemulţumite de rezultatul discuţiilor avute cu reprezentanţii Guvernului, ultima având loc chiar cu premierul Marcel Ciolacu.
Sindicatul Solidaritatea Sanitară a transmis că protestele anunţate pentru data de 20 decembrie – pichetarea Guvernului şi a ministerelor, respectiv a prefecturilor în teritoriu – ”trebuie înlocuite cu o formă mult mai radicală de protest”.
Care sunt revendicările angajaților din Sănătate
Reprezentanții Sindicatului Sanitas au prezentat săptămâna trecută motivele care care s-a decis demararea conflictului colectiv de muncă.
Acestea sunt: creşterile salariale legale prevăzute în actuala lege a salarizării pentru majoritatea angajaţilor din cele două sisteme s-au blocat succesiv, începând cu finalul anului 2021; sporurile pentru condiţii de muncă ce au fost menţinute la nivelul cuantumului avut în luna decembrie 2018 pentru toate categoriile de personal medico-sanitar şi auxiliar (inclusiv TESA) cu excepţia medicilor şi a asistenţilor medicali; sporurile, plata gărzilor, a activităţii prestate în ture, a orelor de noapte, sunt calculate prin raportare la salariul din 2018, nu la salariul actual de bază aşa cum este normal; orele suplimentare nu sunt plătite, deşi legea prevede acest lucru; indemnizaţia de hrană este calculată prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară din luna decembrie 2018; indemnizaţia de vacanţă nu a fost acordată, deşi ea este prevăzută de Legea 153/2017; voucherele de vacanţă sunt în continuare menţinute la valoarea de 1.450 lei/salariat, deşi ele, conform legii, ar fi trebuit raportate la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare pe anul în curs; indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor este menţinută la nivelul din decembrie 2018, deşi legea prevede că trebuie să fie în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare pe anul în curs; nu este respectată prevederea legală din Legea 153/2017 conform căreia, începând cu anul 2023, salariile de bază se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, respectiv 3300 de lei.
De asemenea, sindicaliştii reclamă ”blocarea repetată a posturilor vacantate” care ”a condus la o lipsă de personal nemaiîntâlnită în ultimii 20-30 de ani, motiv pentru care personalul este suprasolicitat, nemotivat şi determinat să îşi caute alte locuri de muncă (…) În consecinţă, declanşăm conflictul colectiv de muncă pentru ca întregul personal medical, personal nemedical (TESA), personal auxiliar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri) personal contractual sau funcţionari publici din DSP, salariaţi de toate specialităţile din Asistenţă Socială etc. să-şi recupereze drepturile neacordate până acum”, au anunţat sindicaliştii.