Ordonanta privind protectia angajatilor disponibilizati din companiile de stat, anuntata oficial ca fiind aprobata la jumatatea lunii aprilie, a primit avizul Executivului abia in sedinta de marti, 30 aprilie, intr-o forma care stabileste ca Guvernul aproba doar sumele alocate platilor compensatorii.
In forma initiala a proiectului, acest articol prevedea ca societatile de stat care pot efectua concedieri colective in conditiile ordonantei, precum si numarul de salariati ce urmeaza sa fie disponibilizati se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, numai in conditiile in care exista programe de restructurare sau reorganizare aprobate, iar concedierea colectiva nu depaseste termenul de 31 decembrie 2018. Programele de restructurare ori de reorganizare a operatorilor economici erau aprobate pana acum „de autoritatea publica implicata”. In varianta aprobata marti de Executiv, articolul mentionat stabileste doar ca, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, se vor aproba sumele din bugetul asigurarilor pentru somaj ce se vor aloca pentru platile compensatorii in beneficiul persoanelor disponibilizate, in conditiile in care exista un plan de disponibilizare aprobat. Noua forma a ordonantei include si un articol suplimentar, conform caruia planurile de disponibilizare intocmite de operatorii economici se aproba „in conditiile legii”. Tot in noua forma se mai mentioneaza ca programul concedierii colective este elaborat de angajator.
In consecinta, persoanele disponibilizate la CFR si la Posta Romana, precum si in alte companii de stat vor primii plati compensatorii doar daca compania respectiva care face concedieri are un plan de disponibilizare aprobat.
Amintim ca la sfarsitul lunii februarie Guvernul a anuntat ca va incepe un program de concediere de angajati din 16 companii din sectorul energetic, in baza unor proiecte de restructurare si reorganizare care vor fi aplicate in intervalul 2013-2018, salariatii concediati urmand sa beneficieze de plati compensatorii si venit lunar de completare. Doua saptamani mai tarziu, Ministerul Economiei a lansat o alta forma a ordonantei privind protectia sociala, care nu mai includea o lista a companiilor restructurate, dar stabilea in continuare ca societatile care pot efectua concedieri colective, dar si numarul de angajati „ce urmeaza sa fie disponibilizati” vor fi decise de Guvern.