Salariile a peste 25.000 de angajați ai C.F.R. S.A. vor fi mărite de la 1 decembrie, iar valoarea tichetelor de masă crește de la 20 la 30 de lei. Anunțul a fost făcut de conducerea companiei, majorarea salariilor din decembrie 2022 fiind a doua din acest an.
”Angajaţii CFR SA încheie anul 2022 cu o creştere salarială cu 16 la sută! Compania Naţională de Căi Ferate a semnat noul act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu o majorare salarială de 6 la sută, de la 1 decembrie 2022, şi creşterea valorii tichetului de masa, de la 1 noiembrie 2022, la 30 de lei, de la 20 de lei”, se precizează într-un anunț publicat pe pagina CFR Infrastructură.
C.F.R. S.A. menţionează că salariaţii companiei au beneficiat de prima creştere salarială a acestui an începând cu 1 iunie 2022, când s-a acordat o majorare cu 10 la sută a salariilor de bază, iar valoarea unui tichet de masa a crescut de la 15 lei, la 20 de lei.
”Menţionăm faptul că, în anul 2021 angajaţii CFR SA nu au beneficiat de nicio creştere a salariilor, ultima majorare, de 5%, fiind acordată în decembrie 2020!”, mai spune CFR SA în postare.
Creșterea salarială a fost acordată tuturor salariaților companiei, nu mai puțin de 25.128 de angajați.