Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj ar putea relua greva pentru că nu şi-au primit stimulentele aşa cum li s-a promis.
La mai bine de o lună de la protestele spontane care au cuprins toată ţara impotriva tăierii stimulentelor, salariaţii de la Finanţe se pregătesc de noi proteste, nemulţumiţi de modul in care Guvernul şi-a indeplinit promisiunile. Ministrul Finanţelor Publice, Gheor-ghe Ialomiţianu, declara atunci că angajaţii de la Finanţe işi vor primi integral stimulentele pe lunile august şi septembrie şi in funcţie de performanţă pană la finalul anului, urmand ca de anul viitor să se aplice noua lege a salarizării unitare.
Plata stimulentelor, pe langă salarii, a fost reluată, insă in sume mult mai mici şi nu se ştie incă dacă se vor acorda pană la finalul anului.
Ioan Souca, preşedintele sindicatului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj, ne-a declarat că Guvernul nu a respectat inţelegerea făcută in urmă cu o lună. „Pe lunile august şi septembrie, angajaţii DGFP Sălaj au primit stimulente de 0,4, respectiv 0,8 la sută, in funcţie de criteriile cu planul şi gradul de colectare. Pe octombrie nu s-au primit. Termenul este pană in 25 noiembrie dar nu ştiu dacă se dau, pentru că una declară ministrul Finanţelor, alta declară premierul, alta preşedintele. Ordonanţa cu stimulentele nu mai are timp să intre in vigoare in acest an. S-ar putea ca de anul viitor să intre legea salarizării unice, dar care se va aplica doar din 2012. De cateva zile am discutat să intrăm in grevă. In 3 decembrie avem Consiliu la Bucureşti şi vom decide ce vom face in continuare”, a precizat Souca.
La protestele spontane din luna octombrie au participat sute de angajaţi ai DGFP Sălaj şi ai administraţiilor financiare din judeţ, cărora li s-au alăturat angajaţi din instituţiile subordonate Ministerului Muncii şi Casei de Asigurări de Sănătate.
Angajaţii de la Finanţe au luat ţeapă şi se pregătesc de noi proteste
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...