Ministrul Educatiei va evalua rapid activitatea inspectorilor generali scolari si a adjunctilor acestora dupa care va hotari care dintre ei vor fi eliberati din functie, coform OUG privind deconcentratele, primii vizati fiind acei inspectori care i-au speriat pe directori cu incetarea activitatii. „Cred ca va inceta activitatea acolo unde nu exista performanta, acolo unde inspectorii i-au speriat pe directori cu incetarea activitatii”, a declarat, luni noaptea, agentiei MEDIAFAX, ministrul Educatiei, Ecatrina Andronescu.
Totodata, ministrul a precizat ca „nu isi poate permite sa bulverseze” sistemul de invatamant aflat deja in perioada evaluarilor (miercuri incep tezele cu subiect unic din semestrul al doilea – n.r.), apoi pregatirile pentru bacalaureat. Din acest motiv, evaluarea care va fi facuta „rapid” va incepe cu inspectorii care au creat probleme in sistem si care nu au obtinut performanta, ei fiind primii care vor fi eliberati din functii.
Ministrul Educatiei ar avea posibilitatea, potrivit OUG 37/2009, sa elibereze din functie, prin ordin, inspectorii generali scolari, inspectorii adjunctii si directorul Casei Corpului Didactic. Ecaterina Andronescu a subliniat inca o data ca nu se pune probleme schimbarii directorilor de scoli, dupa ce unii inspectorii scolari, i-au somat deja pe sefii scolilor sa „isi faca bagajul pentru ca vor fi schimbati din functii prin OUG 37”.
Ministrul Educatiei va semna, potrivit OUG 37/2009, contracte de management cu inspectorii generali scolari, iar acestia, la randul lor, cu adjunctii.