Andrei Barbu Todea, fostul prefect al Sălajului şi purtătorul de cuvant al PDL Sălaj, a fost numit prin ordin al ministrului Economiei, Ion Ariton, director general in cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Contactat de reporterul Graiul Sălajului, Andrei Todea a refuzat să răspundă la telefon, insă informaţia ne-a fost confirmată de către deputatul Lucian Bode. „Andrei Todea a dat concurs pentru a deveni funcţionar public. In baza acestui concurs a fost declarat caştigător şi numit director general in cadrul Ministerului Economiei”, a declarat preşedintele PDL Sălaj. Potrivit acestuia, sarcina principală pe care o va avea Todea este de „coordonare a corpului de control al ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de afaceri”. Lucian Bode mai spune că „decizia de a pleca din postura de secretar al Guvernului ii aparţine in totalitate lui Andrei Todea” şi are convingerea că „din noua funcţie pe care o deţine va sprijini organizaţia PDL Sălaj”. Legat de funcţia ocupată de Todea in PDL Sălaj, cea de purtător de cuvant, Bode afirmă că „dacă va gestiona corect şi eficient relaţia cu presa va rămane purtător de cuvant, dacă nu, nu…”.