Andreea Bejan, consilier școlar model. Are o colecție impresionantă de materiale de specialitate
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Sălaj oferă un exemplu de consilier școlar model din breasla celor care au menirea de a veni în sprijinul dezvoltării sănătoase a copiilor – Andreea Paula Bejan, consilier școlar la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Zalău.
Conducerea CJRAE o descriu ca fiind un om creativ, care pune pasiune în activitatea sa și energie debordantă, dar care a și creat o serie de materiale didactice originale pe care le utilizează în munca sa de zi cu zi cu preșcolarii grădiniței și părinții acestora.
”Andreea Paula Bejan este pentru noi, consilierii școlari, o sursă de inspirație, un exemplu de om creativ, implicat, devotat, original și cu o energie pozitivă debordantă! În data de 16.02.2023, ne-a invitat la o comisie metodică, găzduită de Grădinița Nr. 1 Zalău, unde ne-a oferit multiple exemple de bună practică în munca cu preșcolarii și părinții acestora. Andreea ne-a prezentat multe resurse educaționale și materiale didactice pe care le-a realizat și confecționat cu multă pasiune și pricepere, dar și o colecție personală, impresionantă, de resurse educaționale de specialitate. Felicitări pentru modul frumos în care evoluezi și pentru contribuția personală pe care o aduci în munca de consilier scolar! Îți dorim mult succes în continuare!”, spun reprezentanții CJRAE Sălaj.


Practic, prin metodele sale, Andreea Bejan își îndeplinește cu succes rolul său la nivelul unității de învățământ.



De ce este nevoie de un consilier școlar într-o școală sau grădiniță
Consilierul şcolar este un specialist în educaţie care planifică şi desfăşoară activităţi de consiliere educaţională individuală sau de grup care au drept obiectiv adaptarea elevului la probleme specifice mediului şcolar. Tot consilierul școlar implementează programele de educaţie care au drept scop formarea de competenţe în domeniile vizate prin aria curriculară “Consiliere şi orientare”, organizează programe extracurriculare de orientare vocaţională, promovează şi implementează programele de educaţie pentru sănătate care vizează formarea şi dezvoltarea la elevi și preșcolari a abilităţilor de management al stilului de viaţă. Analizează problemele specifice mediului şcolar: adaptare şcolară, motivaţie şcolară, deprinderi de studiu, absenteism, eşec şi abandon şcolar etc.; observă şi evaluează performanţa şcolară, comportamentul şi dezvoltarea elevului/ preșcolarului, utilizând metode şi instrumente specifice consilierului şcolar; identifică problemele de natură familială (abuz, neglijenţă, hărţuire) care pot afecta dezvoltarea şi performanţa şcolară a elevului; planifică şi organizează activităţi de consiliere educaţională individuală şi / sau de grup adresate elevilor/ preșcolarilor; oferă intervenţii cu caracter suportiv în situaţii de criză elevilor care se confruntă cu dificultăţi specifice mediului şcolar: dificultăţi de învăţare, dificultăţi de adaptare şcolară, absenteism etc.; implică elevii/ preșcolarii în activităţi de autocunoaştere şi dezvoltare personală şi îi asistă în formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi atitudinilor utile în luarea deciziilor legate de carieră; investighează caracteristicile personale relevante pentru orientarea vocaţională şi le analizează în raport cu opţiunile şi oportunităţile educaţionale şi profesionale; întocmeşte profilul vocaţional şi recomandă programe de studiu adecvate aptitudinilor, intereselor şi scopurilor educaţionale; dezvoltă şi implementează programe de prevenţie şi intervenţie privind violenţa în şcoală/ grădiniță, consumul de droguri şi alcool şi alte comportamente de risc; recomandă şi încurajează elevii/ preșcolarii şi părinţii acestora să solicite şi să accepte asistenţă specializată în cazul în care se confruntă cu probleme de sănătate fizică şi/sau psihică; selectează şi aplică principii, metode şi tehnici de consiliere educaţională; colaborează cu părinţii, tutorii legali şi alţi specialişti în educaţie (cadre didactice, psiholog şcolar) în scopul adaptării programei la nevoile elevului, precum şi a soluţionării problemelor şcolare, comportamentale sau de altă natură ale elevului.
