Conducerea Spitalului Județean de Urgență Zalău anunță o anchetă internă, după ce o pacientă a reușit să plece neobservată din unitatea medicală, fără aprobare.
Femeia este din Zalău și are 47 de ani. A fost dată dispărută de către familie, după ce a plecat din Spitalul Județean, de la Unitatea de Primiri Urgenţe, și nu a mai fost găsită.
Femeia fusese adusă luni, 24 ianuarie, în jurul prânzului, de o ambulanță, fiind însoțită și de un echipaj mixt poliţie/jandarmi. Câteva ore mai târziu, femeia a plecat din unitatea medicală, fără aviz medical. A ieșit pe circuitul personalului, nu pe cel al pacienților, astfel că nu a fost observată.
Atât familia, cât și unitatea medicală au alertat poliția, iar femeia a fost dată în urmărire națională.
“Pacienta C.N.A. a fost adusă în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Zalău de către ambulanță, la ora 12.13, fiind însoțită de către un echipaj mixt poliţie/jandarmi. A fost preluată de către medicul din cadrul UPU, pentru evaluare medicală, iar ulterior s-a decis internarea pacientei pentru tratament de specialitate. La ora 15.40, pacienta a părăsit incinta unității sanitare, fără aviz medical, camerele de supraveghere surprinzând-o cum se asigură că personalul din camerele alăturate nu îi observă plecarea. Menționăm că pacienta a ieşit din unitate pe circuitul personalului și nu pe cel al pacienților pe care a sosit inițial, motiv pentru care a trecut neobservată. Personalul din UPU a sesizat imediat dispariția femeii și a început căutarea acesteia pe sector, ridicându-se suspiciunea plecării fără aviz medical. La ora 16.03, asistentul social a comunicat la 112 dispariția pacientei în cauză. SJU Zalău regretă situaţia şi a demarat o anchetă internă în acest caz. Din păcate, chiar dacă circuitul pacientului a fost respectat, pacienta a reuşit să părăsească spitalul prin folosirea circuitului personalului unității. Căutăm mereu solutii eficiente pentru a veni în ajutorul pacientilor noştri şi vă asigurăm că efortul întregii echipe din cadrul UPU Zalău este de a oferi, într-un mod profesionist, sprijin şi servicii medicale”, au declarat, la solicitarea Graiul Sălajului, reprezentanții unității medicale.
În cursul zilei de marți, 25 ianuarie, pe rețelele de socializare au apărut fotografii cu aceasta, femeia fiind surprinsă de camerele de supraveghere amplasate într-un magazin de haine de pe strada Simion Bărnuțiu, în apropiere de Scala.
Potrivit IPJ Sălaj, Crișan Nicoleta are următoarele semnalmente: 174 cm înălțime, ochi căprui, păr brunet.
La data plecării din spital, purta o rochie lungă, de culoare verde, pantofi de culoare albastră și mai multe eșarfe multicolore în jurul gâtului.
UPU e cumva hotel ?
De ce a.fost ambulanta insotita de politie?chiar asa de.periculoasa e?nu are rude?cum a fost lasata singura?Multi nebuni umbla pe strada…din pacate nu se
previne raul niciodata,doar se constata cand e prea tarziu!