Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, declara, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, ca PSD planuieste, pentru perioada urmatoare, cu sprijinul PNL, preluarea sefiei Camerei de catre Adrian Nastase si suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu. Roberta Anastase precizeaza ca PSD, sustinut de PNL, incerca sa impuna sefului statului, dupa adoptarea motiunii de cenzura, un premier din partea acestor partide. Roberta Anastase mai declara ca, desi Curtea Constitutionala va analiza azi sesizarea PDL privind neconstitutionalitatea motinii de cenzura PNL-UDMR, documentul Opozitiei va fi dezbatut si votat maine.
Anastase: PSD are in plan suspendarea lui Basescu
Articole
Parcarea etajată de la Grădinița 1 va putea fi utilizată de săptămâna viitoare
Primăria Municipiului Zalău anunță că lucrările de amenajare a parcării etajate din zona centrală – de lângă Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – au fost finalizate. Recepția lucrărilor se va realiza în cursul săptămânii viitoare, după care va fi dată în folosință. ”Prin intermediul acestei parcări etajate numărul locurilor de parcare este suplimentat, principalele investiții realizate fiind: lucrări de asigurare a utilităților necesare funcționării obiectivului, realizare corp de clădire, finisaje interioare și exterioare, amenajări exterioare, lucrări…
Mai mult...PSD vrea reorganizarea teritorială a României
Partidul Social Democrat pregătește un plan de reorganizare teritorială a României. Informația, apărută inițial pe surse, a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romașcanu, dar și de premierul Marcel Ciolacu. În interiorul partidului va funcționa un grup de lucru care va pregăti un proiect de lege în acest sens, în următoarele șase luni, acesta urmând să fie discutat apoi în coaliție și dezbătut în Parlament. Scopul reorganizării îl reprezintă, spun social-democrații, eficientizarea administrațiilor locale…
Mai mult...