Peste 600 de persoane au fost verificate de structurile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la respectarea măsurilor pe perioada stării de alertă.

În ultimele 24 de ore, au fost legitimate 670 persoane, fiind verificate 90 mjloace de transport persoane și 85 societăți comerciale.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 54 sancţiuni contravenţionale, din care 53 pentru nepurtarea măștii de protecție şi una pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 10 sancțiuni contravenționale.

Alte şapte sancţiuni au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, pentru nepurtarea măștii de protecție.

Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat şapte acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 45 sancțiuni contravenționale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 31.000 lei.

În activităţi au fost angrenaţi 87 poliţişti, 38 jandarmi şi 31 poliţişti locali.