In luna septembrie, ITM Sălaj a controlat 53 de agenți economici, acțiunile având ca obiectiv principal identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată, dar și a celor care încalcă alte prevederi ale legislației din domeniul relațiilor de muncă (timpul de muncă și de odihnă, ore suplimentare, munca în repaus săptămânal și în sărbători legale).

S-au aplicat 11 amenzi, în cuantum total de 131.000 lei, și 30 avertismente, la 21 de agenți economici.

În urma controalelor, au fost depistate 5 persoane care munceau fără a avea întocmit contract individual de muncă, angajatorii fiind sancționați contravențional. S-au mai dat amenzi pentru nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat; nerespectarea obligației ca, anterior începerii activității, angajatorul să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor suspendării contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în format electronic; nerespectarea obligatiei de eliberare a adeverinței de vechime în muncă la încetarea activității salariatului; neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de către inspectorul de muncă la termenele stabilite.

Deficiențele constatate pentru care s-au aplicat avertismente au fost, în principal, nerespectarea dispozițiilor legale privind sărbătorile legale;nerespectarea obligației păstrării copiei contractului individual de muncă pentru toți salariații din locul de muncă respectiv; nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte; nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, a modificării acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic, respectiv completarea registrului cu date eronate sau incomplete; nerespectarea dispozițiilor legale privind durata zilnică în care un zilier poate presta activitate; nerespectarea de către operatorii de transport rutier a obligaţiei de a descărca şi stoca la sediu, cel mai târziu la fiecare 28 de zile, datele din cartelele tahografice ale conducătorilor auto, iar datele din tahografele digitale ale vehiculelor pe care le utilizează, cel mai târziu la fiecare 90 de zile.

Pe parte de securitate și sănătate în muncă au fost verificați 62 agenți economici, aplicându-se o singură amendă în cuantum de 6.000 lei pentru nerespectarea de către angajator a obligației ca anterior începerii activității fiecare lucrător sa primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.