În intervalul 24-26 decembrie, polițiștii sălăjeni au desfășurat acțiuni în sistem integrat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus.

Au fost identificate 94 de persoane care nu purtau masca de protecție și două care nu păstrau distanțarea fizică, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare totală de 28.250 lei.

Pentru nepurtarea măștii de protecție, polițiștii locali au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 1.000 lei.

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost legitimate 876 de persoane, fiind verificate şi 212 mijloace de transport persoane.

De asemenea, forţele de ordine au verificat şi 123 de societăţi comerciale, dintre care 113 au fost restaurante/terase/alte medii de interes, fără a fi constatate nereguli.

Totodată, pe raza judeţului, pe lângă aceste acţiuni au mai fost desfăşurate 16 acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.000 lei.

“Sănătatea și siguranța întregii comunități sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că vor fi desfășurate și în perioada următoare activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a preveni răspândirea noului virus și pentru a proteja cetăţenii. Ne dorim ca toţi cetăţenii să respecte efortul comun depus până în acest moment şi deciziile autorităților pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, iar astfel să fim nevoiţi în cât mai puţine situaţii să aplicăm sancţiuni ca urmare a încălcării prevederilor legale”, transmit reprezentanții IPJ Sălaj.