februarie 10, 2026

Amenzi de 162.000 lei aplicate de polițiștii rutieri, în doar trei zile

politia2

În perioada 6–8 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat ample acțiuni de control în trafic, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Activitățile au vizat combaterea abaterilor comise de pietoni și bicicliști, depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și sancționarea conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată condițiilor de drum. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea depășirilor neregulamentare și pentru fluidizarea traficului în județ.

În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat 578 de persoane și au verificat 544 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate peste 170 de testări pentru depistarea consumului de alcool.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 531 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la peste 162.000 de lei. Totodată, au fost reținute 30 de permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 228, au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale. Alte 54 de amenzi au vizat nepurtarea centurii de siguranță, 5 au fost date pentru folosirea telefonului mobil fără sistem „mâini libere”, iar 6 pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. De asemenea, mai mulți conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere.

În cadrul acțiunilor au fost sancționați și 16 pietoni, precum și 11 bicicliști. Alte 211 sancțiuni au fost aplicate pentru diverse abateri de la regimul circulației rutiere.

Reprezentanții IPJ Sălaj transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri fiind permanent implicați în asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice și în prevenirea producerii accidentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *