In toiul revoluţiei din decembrie ’89, cand populaţia acestei ţări işi făurea mari nădejdi de mai bine, pe micul ecran a ieşit Silviu Brucan şi a spus că doar peste douăzeci de ani vom fi şi noi romanii in randul lumii, adică vom duce un trai mai mult decat decent, apropiindu-ne de nivelul ţărilor occidentale. Prezicerea lui Brucan a starnit indignare printre romani. Noi am fi vrut ca atunci să curgă lapte şi miere pe plaiurile mioritice. N-a fost să fie aşa. Fierea şi veninul şi-au făcut albii pe „taramul ingerilor”, cum l-a numit Papa. Dacă Brucan s-ar scula din mormant şi ar vedea in ce situaţie dezastuoasă se află ţara, cu siguranţă ar mai prezice cel puţin 20 de ani pană ca lucrurile să intre pe făgaşul normalităţii. Ne-am bucurat cu toţii in 22 decembrie cand Dictatorul şi Sinistra au fugit de la palat. Ne-am bucurat cu credinţa că nu vom mai răbda de frig, că nu ni se va mai pune „lacăt pe gură”, că foamea nu ne va mai da tarcoale. Altfel spus am nutrit speranţa unei vieţi demne, fără intuneric şi frică. Am nădăjduit că pruncii noştri vor avea un trai mai imbelşugat şi o viaţă mai luminoasă. Am pornit indrăzneţi spre piscuri şi astăzi am ajuns in prăpastie. Deşertăciune a deşertă-ciunilor şi goană după vant au devenit toate visele noastre. După 21 de ani de democra ţie originală, suntem cerşetori la porţile Europei, ţara cu cele mai multe biruri şi cu unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor. Bolile, foamea, promiscuitatea fac bună casă din Maramureş pană la Marea cea Mare. Şi asta cu ingăduinţa şi sub privirile emanaţilor revoluţiei. „Păcat, păcat / De sangele vărsat” strigă nemulţumiţi cei cărora li s-au năruit visele din acel decembrie al lui @89. Spre ce am pornit şi unde am ajuns?!

Post Views: 67