Alocațiile pentru copii vor crește, începând din data de 1 ianuarie 2024. Acestea se vor majora cu 87 de lei pentru copiii de până în doi ani și cu 35 de lei pentru cei până la 18.

La momentul actual, alocația este de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18. De la 1 ianuarie însă, acestea se majorează cu 87, respectiv 35 de lei. Creșterile reprezintă, de fapt, indexarea cu rata inflației care în acest an a variat între 5 și 10 procente.

Astfel, alocațiile pentru copii ar trebui să aibă următoarele valori de la 1 ianuarie 2024:

– 718 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copiii cu vârsta intre 0 – 2 ani/respectiv, pană la 18 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 291 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copilul care a depăşit varsta de 2 ani, pană la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.

Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată. Așadar, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.

Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.

Sursa ziare.com