Guvernanţii coboară pragul de sărăcie. Nu mai eşti sărac pană la 470 de lei, ci numai pană la 370 de lei, venit pe membru de familie.
Familiile care au un venit pe membru de familie cuprins intre 371 şi 470 de lei nu vor mai primi alocaţii monoparentale sau complementare, insă vor primi in continuare ajutoarele de căldură sau alocaţiile de stat pentru copii, conform proiectului de lege, care a fost discutat luni in Guvern şi care trebuie aprobat pană la sfarşitul lunii octombrie, potrivit declaraţiilor făcute de Ministrul Muncii, Mihai |eitan.
Proiectul de lege prin care alocaţia complementară pentru susţinerea familiei este unificată cu cea monoparentală, iar pragul pentru atribuirea acestei noi alocaţii scade cu 100 lei, de la 470 la 370 lei venitul pe membru de familie, a trecut de toate procedurile de dezbatere publica şi urmăreşte două lucruri, să aloce bani pentru cei care au cu adevărat probleme privind veniturile şi să sprijine persoanele cu dizabilităţi care nu pot fi ajutaţi din alte surse, a precizat |eitan. Acesta a mai precizat că sistemul va avea in vedere o evidenţă clară a familiilor care beneficiază de aceste drepturi, astfel incat sumele obţinute de fiecare familie să fie cumulate intr-un anumit plafon. Aproximativ 10000 de beneficiari de alocaţii monoparentale sau complementare vor pierde aceste drepturi odată cu intrarea in vigoare a noii legii. Iar in ceea ce priveşte judeţul nostru, vom reveni cu detalii in funcţie de promptitudinea cu care acestea ne vor fi puse la dispoziţie de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Sălaj, care efectuează plata alocaţiilor complementare şi monoparentale şi căreia i-am solicitat informaţii exacte.