Sâmbătă, 16 aprilie, a avut loc la Zalău reuniunea regională a filialelor Alianței Părinților din România.
Asociația Alianța Părinților este o organizație neguvernamentală națională, nonprofit și apolitică, care are ca scop principal apărarea, promovarea și întărirea drepturilor părinților din România și implicarea decisivă și responsabilă în procesul educației copiilor și tinerilor, conform valorilor morale, filozofice și de credință ale părinților acestora.
Asociația Alianța Părinților din România apară, promovează și întărește drepturile firești și morale ale copiilor și tinerilor, și de asemenea apără relația unică părinte-copil, în scopul dezvoltării armonioase a copilului în cadrul familiei și al societății.
Reuniunea a avut drept scop întâlnirea membrilor, simpatizanților tinerei filiale locale cu reprezentanții organizației centrale și cu colegi din filiale pentru cunoaștere, schimb de experiență, informare, îndrumare în realizarea acțiunilor de activism civic îndreptate spre respectarea drepturilor și libertăților civile, implicit întărirea autorității părinților de a decide asupra conținutului educației formale, alegerii variantelor alternative de instruire și dezvoltarea psiho-emoțională a propriilor copii în raport cu convingerile familiei, luând în calcul constrângerile și chiar amenințările momentului ce subminează valorile fundamentale, clasice. Modelele noi socio-culturale sunt tot mai răspândite și se pot regăsi reflectate chiar și în actele normative. Interesul organizației este pentru inițieri de colaborări cu factori de decizie și autorități administrative de nivel local, național și chiar european pentru realizarea de contribuții la dezvoltarea armonioasă a comunităților în care trăiește fiecare.
Pe lângă reprezentanții Asociației (domnul Cristian Filip, președintele organizației naționale, doamna avocat Marina-Ioana Alexandru, secretar general și domnul Cristian Dura-Chiș, președintele filialei Sălaj) au participat reprezentanți ai filialeor din județele Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud și Hunedoara. Au luat cuvântul și reprezentanți ai diverselor confesiuni religioase prezente și, nu în ultimul rând, europarlamentarul Cristian Terheș, care a vorbit despre relația activism civic-politică și politici.
În cadrul dezbaterilor s-a accentuat importanța activismului civic și implicarea cetățenilor în actul legislativ local și central pornind de la valorile iudeo-creștine în crearea unei societăți democratice sănătoase.
Societatea modernă își subțiază rădăcinile. În fond, suntem într-o largă manipulare și o neînțelegere a rostului nostru pe lume. Unii ar numi-o adaptare, dar mulți nu suntem împăcați cu ce trăim. Prin urmare, să acționăm!