Fondul Monetar Internaţional a aprobat acordarea unei noi tranşe din imprumutul pentru Grecia, in valoare de 2,2 miliarde de euro, şi a condiţionat continuarea colaborării sale cu această ţară de un acord „aproape unanim” al creditorilor privaţi pentru reducerea datoriei. Instituţia de la Washington a precizat intr-un comunicat că s-a votat in Consiliul de administraţie pentru deblocarea acestei sume, a şasea tranşă dintr-un imprumut de 30 de miliarde de euro acordat in mai 2010. Ea ridică totalul fondurilor acordate de FMI Atenei la 20,3 miliarde de euro.
Imprumutul pentru Grecia este cel mai mare acordat vreodată de FMI, dar el nu a permis revenirea la creştere economică şi nici inlăturarea temerilor privind finanţele sale publice.
Grecia aşteaptă in plus fonduri de la partenerii săi europeni, care au promis 80 de miliarde de euro in mai 2010. In total, opt miliarde de euro trebuie să-i fie acordaţi in curand.