Alexandru Flueraş, căpitan in premieră la FC Zalău
Fotbalistul zălăuan a avut vineri o misiune grea, şi anume aceea de a purta banderola de căpitan tocmai împotriva liderului
FC Zalău a început returul cu dreptul reuşind să câştige 3 puncte tocmai în faţa echipei Avântul Reghin, liderul seriei a V-a din Liga a III-a. Fotbalistul care a purtat banderola de căpitan, şi anume puştiul Alexandru Flueraş, a fost pus în această postură pentru prima dată dar spune că a fost o experienţă plăcută, dar mai ales constructivă.
Legat de faptul că antrenorul Costică Olariu i-a acordat încredere şi i-a oferit această posibilitate, Alexandru ne-a declarat:’’ Mă bucur foarte mult pentru sucesul de vineri în fata liderului, m-am simţit foarte bine în postura de capitan şi doresc să le mulţumesc colegilor pentru determinarea de care au dat dovadă în teren. Totodată aş dori să mulţumesc si antrenorilor pentru încrederea acordată”.
stop_coloana Vineri, 11 martie, fotbaliştii zălăuani urmează să dispute o nouă partidă care ar mai putea aduce puncte, este vorba despre jocul din deplasare, împotriva echipeiAFC Odorheiu Secuiesc.
Optimişti după victoria împotriva celor de la Avântul Reghin, elevii lui Olariu pornesc foarte hotărâţi spre o nouă reuşită. Legat de partida următoare, Alexandru Flueraş a declarat: „După victoria din prima etapă a returului avem un moral foarte bun. Ne antrenăm cu seriozitate, ne ţinem în continuare capul pe umeri şi mergem să câştigăm!’
