Alexandru Bologa, judocanul cu rădăcini în Derșida, a fost desemnat „Sportivul Anului” la Gala Sportului Paralimpic
Originar din satul Derșida (comuna Bobota), campionul mondial Alexandru Bologa a fost marele câștigător al primei ediții a Galei Sportului Paralimpic din România. Evenimentul, desfășurat miercuri, a reunit elita sportului mondial și a confirmat statutul sălăjeanului nostru de lider incontestabil al judoului pentru nevăzători.
Sălajul marchează o nouă bornă istorică în sportul de performanță prin succesul fiului său, Alexandru Bologa. Proaspăt campion mondial în 2025, Alex a fost onorat cu titlul de Sportivul Anului, o distincție care vine să certifice o carieră clădită pe o ambiție de fier, începută pe meleagurile sălăjene.
Vizibil emoționat, dar determinat, Alex a subliniat importanța vizibilității sportului paralimpic în România:
„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câştig acest premiu. Acest lucru demonstrează faptul că încet, încet sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun şi să dau tot ce pot de fiecare dată să fiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat campionul.
Bologa a ținut să mulțumească și pentru sprijinul internațional, menționându-l pe președintele Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, subliniind că suportul oamenilor de calitate este esențial pentru performanța sportivilor români.
Deși sărbătorește acest succes, sportivul din Derșida nu face pauză. Programul său de antrenament este unul intens, având în vedere competițiile majore care urmează: Campionatul European (august) şi Campionatul Mondial (septembrie).
„Pentru asta mă pregătesc la fiecare antrenament, să reuşesc să obţin noi medalii”, a adăugat acesta, promițând să ducă din nou tricolorul pe cele mai înalte culmi.
Succesul lui Alex este strâns legat și de echipa sa de pregătire. CSM Cluj-Napoca, clubul unde acesta activează, a fost desemnat „Clubul Anului 2025”, în timp ce mentorul său, Tamas Gergely, a primit titlul de „Antrenorul Anului”.
Evenimentul a premiat excelența pe mai multe categorii, printre care:
- Sportiva Anului: Gabriela Constantin (para tenis de masă).
- Sportivul non-paralimpic: Cosmin Candoi (para climbing).
- Sportiva non-paralimpică: Adriana Tofan (para climbing).
- Speranța paralimpică: Darius Dumitru (para înot).
- Echipa anului: Naționala de fotbal pentru nevăzători.
La gală au fost prezenți oficiali de rang înalt, printre care Andrew Parsons (președintele Comitetului Paralimpic Internațional) și Ilgar Rahimov (președintele IBSA), confirmând astfel greutatea internațională a performanțelor obținute de sportivii români.
