decembrie 5, 2025

Alexandra Chira – O interpretă care ne asigură de nemurirea cantecului sălăjean

imagine-articol0_41541

Judeţul Sălaj a dat de-a lungul timpului nume importante în muzica folclorică. A venit rândul tinerei Alexandra Chira. La numai 16 ani, Ale-xandra a cucerit deja publicul român şi, deopotrivă, publicul de peste hotare cu vocea ei şi cu stilul de interpretare. De origine din localitatea Plopiş, Alexandra s-a născut la data de 31 iulie 1998. Cânta de mică, însă cariera în domeniul muzical a început-o în urmă cu opt ani, când a câştigat Festivalul “Voce Primaverae” desfăşurat în oraşul Şimleu Silvaniei, unde a interpretat două melodii din satul ei de origine, Plopiş. A ales să urmeze o carieră în muzică la îndemnul juriului de la festivalul din Şimleu. A avut apoi o vastă activitate în cadrul Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, unde sub îndrumarea profesoarei Cornelia Neaga a câştigat numeroase premii. Alexandra a participat la numeroase concursuri pe plan naţional şi internaţional, iar de fiecare dată s-a întors cu premii şi diplome care fac cinste judeţului Sălaj, localităţii Plopiş, dar şi Liceului Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău, unde este elevă în clasa a XI-a F. În anul 2009, datorită activităţii sale artistice, a fost premiată la Ate-neul Român din Capitală, unde a primit distincţia “Ambasador al Culturii Româneşti în Lume”, conferit de Asociaţia Partenerilor Diplomaţilor Români, din Helsinki, Finlanda, în partene-riat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Radiodifuziunea Română. În anul 2010 şi-a lansat primul album, intutulat sugestiv “Io-s fată de sălăjeană”, iar în urmă cu un an şi-a lansat al doilea album, sub titlul “Am crescut fată la ţară”, cu acompaniamentul “Virtuozii Transilvaniei”, condusă de violonistul clujean Paul Morar. La realizarea acestui album a contribuit şi fratele Alexandrei, Alex Chira, care s-a dedicat muzicii la fluier, clarinet şi saxafon. În prezent, Alexandra lucrează la cel de-al treilea disc pe care doreşte să-l lanseze pe piaţa muzicală cât mai curând. Are compoziţia muzicală, urmează doar să facă retuşurile de studio şi să-l livreze spre inima iubitorilor de folclor. Până în prezent, Alexandra are în palmares zeci de diplome şi trofee câştigate. Printre cele mai importante se numără Marele Premiu şi Trofeul la Festivalul “Rapsodia Românească”, organizat de postul de muzică folclo-rică Favorit TV, Marele Premiu şi Trofeul la Festivalul Internaţional “Făşanc 2008”, desfăşurat în Serbia, Marele Premiu şi Trofeul la Festivalul Naţional de Muzică Populară Românească “De Ispas la Năsăud”, Premiul de Excelenţă oferit de Primăria Zalău pentru promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti în Ardeal (2007) şi Premiul de excelenţă oferit de Primăria Şimleu Silvaniei. A obţinut şi Marele Premiu şi Medalia de Aur la Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii desfăşurat sub egida “Trixie” la Albena în Bulgaria unde a fost reprezentanta României. Pe lângă faptul că este o fată cu un talent muzical deosebit şi cu multe trofee acumulate de-a lungul timpului, trebuie să spunem despre Alexandra că este şi o elevă model. A fost admisă la Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău la profilul filologie bilingv engleză cu media 9,57. Clasa a IX-a a terminat-o cu media generală 10, iar în clasa a X-a a avut o singură medie de 9.

G.S.: Alexandra, eşti un nume consacrat în folclor la numai 16 ani. stop_coloana Cum reuşeşti să îmbini şcoala cu pasiunea pentru muzică?
Alexandra: Chiar dacă întreaga activitate pe care o desfăşor în viaţa cotidiană presupune multă muncă, efort şi strădanie, reuşesc să le îmbin pentru că sunt ferventă. Cânt cu drag şi învăţ cu plăcere. Acesta este adevăratul factor care mă motivează să reuşesc. Când sunt pe scenă mă bucur să le împărtăşesc spectatorilor trăirile sufletului meu, iar la şcoală sunt dornică de a cunoaşte şi de a descoperi lucruri noi.

G.S.: Cum îţi alegi repertoriul muzical?
Alexandra: Majoritatea cântecelor mele sunt specifice zonei Văii Barcăului, zonă pe care eu o reprezint prin cântec şi port. Am avut norocul de a întâlni rapsozi populari care mi-au oferit atât linii melodice, cât şi versuri. Îi amintesc aici cu mare drag pe Criste Florica din Cizer, Petru Haraga din Şimleu Silvaniei şi Zdriţe Pa-vel din Marca. Ţin să-i mulţumesc în mod deosebit domnului profesor Grigore Grigoruţ, care m-a sprijinit cu foarte multe linii melodice în alcătuirea repertoriului personal.

G.S.: Ce alte pasiuni mai ai în afară de muzică; ce facultate vrei să urmezi?
Alexandra: Printre pasiunile mele se numără şi cititul. Îmi place să citesc, să aflu lucruri noi şi să mă cufund în lumea mirifică a lecturii. De asemenea, mă pasionează călătoriile. Drumul cântecului m-a făcut să-mi descopăr o noua dragoste, dorinţa de a cunoaşte locuri încărcate de istorie si tradiţii, care mă fac să-mi iubesc şi mai mult ţara şi să mă simt şi mai mândră că sunt româncă.

G.S.: Ce crezi că are special judeţul Sălaj, cu ce se poate mândri?
Alexandra: Sălajul este un loc binecuvântat, mustind încă de tradiţii şi obiceiuri. Folclorul sălăjean are o identitate aparte, rezultând din confluenţa mai multor zone etnografice şi este reprezentat cu mândrie de interpreţi cunoscuţi în ţară şi în lume. Tradiţia sălăjeană este una specială şi prin oamenii cu suflet mare care au grijă cu sfinţenie ca să nu fie uitată, ba chiar să renască în viaţa tinerei generaţii.

GS: Ai un mesaj pentru cei care te apreciază şi-ţi urmăresc activitatea muzicală?
Alexandra: Pentru cei cărora le ofer parte din su-fletul meu atunci când sunt pe scenă, care la rândul lor îmi oferă dragoste, apreciere şi susţinere prin aplauze, pentru aceia care nu au uitat ca adevărata valoare a neamului nostru românesc izvorăşte din sufletul ţăra-nului român, mii de mulţumiri, toate gândurile bune şi să ştie că toate aceste daruri sufleteşti pe care mi le oferă, eu le adun în trăistuţa mea, pentru a le împărtăşi la rându-mi esenţa cântecului, şi anume iubirea.