decembrie 5, 2025

Aleuş – satul in care oamenii abia au apă de azi pe maine

imagine-articol0_40707

În satul Aleuş din comuna Halmăşd, seceta îşi face de cap. Nu e pentru prima dată. În ultimii trei ani, în perioada iunie – octombrie, localnicii au dus dorul apei. Marea majoritate a fântânilor au secat şi la începutul acestei veri. Vasile Ardelean de la nr. 40 spunea că 80 la sută dintre locuitorii Aleuşului au apă de azi pe mâine. Ciuturile fântânilor din curţile Susanei Silaghi, Teodor Pop, Dumitru Butcovan, Dumitru Silaghi scot nămol în loc de apă. Nici pe păşune situaţia nu e roz. Pârâul care trece prin apropiere e aproape secat şi el. Anul trecut, Primăria din Halmăşd a plătit cisterne de la pompieri să ducă apă la fântâna din mijlocul satului pentru animalele care vin însetate din păşune. Cele în jur de o sută de familii din Aleuş sunt indignate pentru faptul că, fiecare, în urmă cu şapte ani, au dat câte 5 milioane de lei vechi pentru aducţiunea apei în sat. A fost bine cât a fost, dar de vreo trei – patru ani în perioada de vară apa lipseşte. Sătenii dau vina pentru lipsa apei pe consililerul local Vasile Moise, dar situaţia îl depăşeşte pe consilier

Barajele de suprafaţă nu fac faţă

Am luat legătura cu Gavril Mag, secretatul Primăriei din Halmăşd pentru a cere lămuriri în delicata problemă a lipsei apei. Şi el recunoaşte că până în urmă cu trei – patru ani nu era lipsă de apă în sat, nici fântânile din gospodării n-au secat. “În urmă cu şapte ani am început o lucrare de suprafaţă de aducţiune a apei în sat de la o distanţă de trei kilometri. Mai exact am făcut un baraj de acumulare pe pârâul Răcoiţa.stop_coloana Barajul nu e gata, dar pârâul de multe ori seacă. Din octombrie până în mai există apă suficientă, dar din iunie până în septembrie, în anii când nu plouă destul pârâul seacă. Şi fântânile din sat au secat.” Secretarul Mag spune că în munţii Plopiş, pe Valea Tărnei au construit un alt baraj, în ideea că apa va fi captată în barajul de la Răcoiţa şi de aici în sat.. Pe cinci kilometri se întind conductele. Numai că apa nu trece dealul, n-are cădere ca să ajungă în barajul de pe Răcoiţa. Cine o fi făcut proiectul?! “Ca să pompăm apa din barajul de pe Valea Tărnei în cel de pe Răcoiţa e necesară energie electrică. Şi asta costă, zice secretarul Mag. În adâncul muntelui, la 200 de metri, există apă suficientă. Intenţionăm să facem un foraj. Numai că asemenea lucrare costă 40.000 de euro” Edilii s-au gândit să acceseze fonduri europene pentru foraje. Atunci va fi apă şi în sat şi pe păşune. La ora actuală, oamenii şi animalele din Aleuş consumă apă cu ţârâita, iar de va fi nevoie vor apela la pompieri.