Adolescentele care consuma alcool au, la maturitate, un risc mai crescut de a dezvolta cancer la san, arata un studiu recent realizat de guvernul american care, in urma rezultatelor, a introdus bauturile alcoolice in categoria agentilor cauzatori de cancer.
Cum pot fi diminuate aceste riscuri? O cercetare recenta sugereaza ca dieta adoptata de catre femei influenteaza, intr-o oarecare masura, riscul de boala.
Studiul condus de Su X si colegii sai de la Brigham and Women’s Hospital si Scoala Medicala de la Harvard a demonstrat ca femeile care consuma mai multe alimente bogate in fibre au un risc de a contracta cancer la san cu 25% mai mic decat acelea care au un aport mai scazut de fibre in organism.
Hrana nu e suficienta
Cu toate acestea, specialistii avertizeaza ca o astfel de dieta nu elimina predispozitia la cancer generata de bauturile alcoolice. Autorii cercetarii au studiat comportamentul alimentar al celor 29.480 de participante. Ei au constatat ca predispozitia femeilor care mancau in mod constant alimente bogate in fibre de a face aceasta forma de cancer era cu 25% mai redusa. Mai exact, o femeie care consuma zilnic alune, in cantitati moderate, este cu 36% mai putin expusa pericolului de a face cancer la san.