Avand in vedere interesul crescut manifestat de catre cititorii ziarului Graiul Salajului vis-a-vis de aparitia unui articol cu titlul "Ajutor lunar pe langa pensie pentru anumiti pensionari. Va ncadraiti?", din data de 27 august 2019, facem precizarea ca ajutorul lunar pentru sotul supravietuitor, prevazut la art.113 din Legea nr. 127/2019, va intra in vigoare la data de 1 septembrie 2021, potrivit reprezentantilor Casei Judetene de Pensii Salaj.
rn
Alina Tamas, consilier superior, Compartimentul Comunicare si Relatii Publice de la Casa Judeteana de Pensii Salaj
"In Monitorul Oficial al Romaniei nr. 563 din 9 iulie 2019, Partea I, a fost publicata Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Prezenta lege va intra in vigoare de la data de 1 septembrie 2021, cu exceptia art. 86 alin. (2) si art.139, articole la care se prevad urmatoarele: La art. 86 alin. (2) se prevede faptul ca valorile punctului de pensie vor fi urmatoarele: cu data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei; cu data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei; cu data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.
Incepand cu data de 12 iulie 2019 a intrat in vigoare art. 139 din Legea nr. 127/2019, potrivit caruia, deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, in termen de 45 de zile de la comunicare, la instanta judecatoreasca competenta. Deciziile necontestate in termen de 45 de zile de la comunicare, raman definitive. Cu aceeasi data se abroga prevederile art. 149 alin.(1) si (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice conform carora deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii puteau fi contestate, in termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Contestatii", potrivit comunicatului transmis de CJP Salaj.