Mai multe categorii de persoane ar putea sa beneficieze de ajutor de deces in perioada urmatoare, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta a Guvernului, care prevede extinderea sferei persoanelor care pot beneficia de acest ajutor.
Potrivit acestui proiect, persoanele aflate in concediu de crestere a copilului de pana la doi ani ori sapte ani, in cazul copilului cu handicap, ar putea sa beneficieze de acest ajutor, in cazul decesului acestora ori al unui membru de familie, insadoar cu conditia ca persoana in cauza sa fi fost asigurata inainte de a intra in concediu si raportul de munca sa fie suspendat, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I sau I din lege (salariati, functionari publici, asimilati salariatilor, alesi – n.red.) si raportul de munca a fost suspendat.
O alta modificare in ceea ce priveste acordarea ajutorului de deces vizeazapersoanele care, la data decesului, nu mai aveau calitatea de asigurat. Astfel, daca in ultimele trei luni anterioare decesului, persoana a fost asigurata macar o zi, atunci ajutorul va fi acordat.
Ajutorul de deces se acorda atunci cand moare un salariat sau un pensionar (sau un membru al familiei acestora), persoanei care a suportat cheltuielile in urma decesului. Aceasta persoana poate fi sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul sau, in lipsa acestora, oricare persoana care face aceasta dovada.
Sumele care se acorda, in 2019, ca ajutor de deces sunt: in cazul decesului asiguratului sau pensionarului, valoarea ajutorului va fi 5.163 lei; in cazul decesului unui membru de familie (care nu trebuie neaparat sa fi fost asigurat) al asiguratului sau al pensionarului, suma de bani va fi de 2.582 lei.