Ajutor pentru cei vulnerabili. Aproape 3 milioane de lei pentru proiecte sociale în Sălaj
Consiliul Județean Sălaj continuă și în anul 2026 parteneriatul cu asociațiile, fundațiile și unitățile de cult care desfășoară activități sociale în sprijinul persoanelor vulnerabile din județ.
Instituția a alocat un buget de 2,865 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor care oferă ajutor și sprijin concret copiilor aflați în dificultate, persoanelor cu dizabilități și vârstnicilor cu venituri reduse.
Proiectele pot fi depuse până în data de 8 iunie 2026, ora 16.00, la Registratura Consiliului Județean Sălaj, din Zalău, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 11. Evaluarea și selecția dosarelor vor avea loc în perioada 9 – 23 iunie, iar lista proiectelor eligibile va fi publicată pe site-ul instituției.
Programul se adresează copiilor aflați în dificultate, cu risc de separare de părinți sau abandonați, copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități care dețin certificat de încadrare în grad de handicap, precum și persoanelor vârstnice de peste 65 de ani, cu probleme de sănătate și posibilități reduse de îngrijire.
Pentru categoria vârstnicilor, sprijinul este destinat celor ale căror venituri nu depășesc 3.400 de lei în cazul persoanelor singure și 4.800 de lei pentru cupluri.
Reprezentanții administrației județene spun că parteneriatul cu organizațiile sociale și unitățile de cult a avut rezultate importante în ultimii ani, mai ales în mediul rural, unde multe servicii sociale funcționează cu dificultate fără sprijin financiar.
Datele de anul trecut arată impactul programului: 571 de persoane au beneficiat de îngrijire la domiciliu, servicii oferite în cantine sociale sau în centre de zi, 23 de organizații au primit finanțare pentru continuarea activității, iar 61 de locuri de muncă au fost cofinanțate.
Ghidul solicitantului și documentația necesară pentru depunerea proiectelor pot fi consultate aici: Ghidul solicitantului – CJ Sălaj
