decembrie 5, 2025

Ai nevoie de autentificarea unor acte? Serviciu disponibil la Prefectura Sălaj

prefectura salaj

În cadrul Prefecturii Sălaj funcționează Biroul pentru Apostilă, unde se aplică apostila pe documentele oficiale care urmează să producă efecte juridice în străinătate.

Apostila reprezintă o formă simplificată de autentificare a documentelor oficiale, prin aplicarea unei ștampile speciale, care atestă veridicitatea semnăturii și calitatea persoanei care a emis actul. Prin acest proces, documentele eliberate în România devin recunoscute în statele semnatare ale Convenției de la Haga, facilitând astfel folosirea lor în străinătate, pentru studii, muncă, căsătorii, tranzacții juridice sau alte scopuri oficiale.

Principalele categorii de acte pentru care se eliberează apostila sunt: acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces, extras de pe actele de stare civilă, certificate de divorț pe cale administrativă etc.); acte care fac dovada schimbării numelui pe cale administrativă; acte privind componența familiei; certificate de atestare a domiciliului și cetățeniei române; certificate de cazier (judiciar, fiscal etc.); acte care dovedesc calificarea profesională (certificate/diplome de absolvire, atestate, autorizații, adeverințe etc.), acte privind recunoașterea calificării în domeniul medical; acte fiscale (certificate de rezidență, adeverințe de venit etc.); acte privind raporturile de muncă și vechimea în muncă/meserie; acte de studii (diplome și anexe), vizate în prealabil de instituțiile competente; acte medicale (adeverințe, certificate, referate etc.), vizate de DSP; certificate provizorii pentru cardul european de sănătate; certificate religioase (de botez, cununie, sentințe de divorț bisericesc etc.), vizate de autoritatea superioară ecleziastică; alte acte emise de autoritățile administrației publice centrale și locale (decizii, dispoziții, autorizații, avize, licențe, permise etc.); extrase din registre oficiale, adeverințe și certificate care atestă un fapt, o calitate sau un drept.

Apostila poate fi solicitată de titularul actului; soțul/soția sau rudele până la gradul II ale titularului, cu documente justificative; o persoană juridică, prin reprezentant desemnat prin delegație; o altă persoană fizică, prin procură notarială sau împuternicire avocațială; misiuni diplomatice sau oficii consulare ale statelor semnatare ale Convenției.

Solicitarea se face pe baza cererii completate (câte una pentru fiecare titular de acte) și a actului ce urmează a fi apostilat, în original.

În cazul în care solicitantul nu este titularul actului pentru care se solicită eliberarea apostilei, aceasta trebuie să prezinte, după caz, actul de identitate și documente justificative (procură notarială; împuternicire avocațială , acte privind rudenia dacă aceasta nu rezultă din actul de identitate (pentru rude).

Documentele pot fi depuse personal la sediul Instituției Prefectului – județul Sălaj sau transmise prin curier rapid, cu confirmare de primire.

Potrivit reprezentanților instituției, la Prefectura Sălaj au fost eliberate până în prezent 250 de apostile.