decembrie 5, 2025

Agricultorii vor primi după 1 decembrie incă 90 de euro la hectar din subvenția pe suprafață

imagine-articol0_42720

Minstrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat că plata pe suprafață acordată din fonduri europene și de la bugetul național, respectiv încă 90 de euro pe hectar, va fi livrată fermierilor începând cu data de 1 decembrie. Avansul de 69 de euro se află deja în contul agricultorilor, excepție fiind cei care se află încă în litigii sau verificări.
În Sălaj există 24.999 de fermieri care au depus la APIA cereri pentru subvenția pe suprafață. Așa cum spune regulamentul european, începând cu 1 decembrie, deci peste două săptămâni, se vor plăti integral încă 90 de euro, sumă la care contribuie atât Uniunea Europeană, cât și bugetul de stat. Ministrul Agriculturii a mai adăugat că s-a demarat și plata avansurilor pentru măsuri de agromediu din PNDR. stop_coloana
Cuantumul pentru plata pe suprafață în Campania 2014 este de 156,89 de euro la hectar, potrivit Hotărârii de Guvern nr.863/2014 privind stabilirea pentru anul în curs a cuantumului plăților directe unice pe suprafață. Plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50 la sută din valoarea totală a plăților directe, iar România acordă un avans de 69 de euro pe hectar. Plățile se fac la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro.