Tragicul incendiu de la Ferma Dacilor, județul Prahova, a scos în teren inspectorii ISU din toată țara. Aceștia verifică mai intens cluburi, supermagazine, unități de cult, unități de turism și alimentație publică.

Potrivit ISU Sălaj, în ultimele două zile lucrătoare ale anului au avut loc șase acțiuni de îndrumare și control la unități de turism și alimentație publică soldate cu patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 55.500 de lei, dar și cu trei avertismente.

”În aceste zile, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” al județului Sălaj desfășoară controale la obiectivele care vor organiza evenimente cu public numeros cu prilejul sărbătoririi Revelionului. Inspectorii de prevenire ai ISU Sălaj vor continua activitățile de control pe linia apărării împotriva incendiilor la obiectivele la care se organizează Revelionul și evenimente la care se pot înregistra aglomerări de persoane”, se arată în informarea ISU Sălaj.

90 de pompieri și șapte echipaje SMURD, la datorie de Anul Nou

La nivel operativ, peste 90 de pompieri sălăjeni se află în serviciu operativ, cu tehnica specifică, fiind pregătiți să intervină în gestionarea situațiilor de urgență din competență, iar răspunsul la urgențele medicale este asigurat prin intermediul celor 7 echipaje SMURD, informează biroul de presă al ISU Sălj.

Numai în cursul zilei de vineri, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Porolissum” Sălaj au acționat în 25 de misiuni care au cuprins acordarea primului ajutor medical calificat de urgență și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; incendii la un coș de fum al unei case din Jibou și la vegetație uscată în localitatea Marca; recunoașteri în teren la obiectivele și locațiile la care se preconizează activități cu public numeros cu ocazia sărbătoririi Revelionului.

Aceste acțiuni vor fi continuate și în zilele următoare, vizate fiind unitățile de turism, alimentație și agrement.