Afaceristul Horia Simu, care a falimentat Cuprom-ul, merge la puscarie patru ani

Omul de afaceri Horia Simu, acuzat ca a condus la falimentarea Cuprom Zalau, a fost condamnat la finele lunii ianuarie de catre magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie la patru ani de inchisoare cu executare. În acelasi dosar, fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Serban Pop, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenta, iar Alina Bica, fosta sefa DIICOT, a fost condamnata la trei ani si sase luni de inchisoare. Condamnariile sunt dintr-un dosar în care Alina Bica este acuzata ca ar fi primit mita 17.000 de euro de la afaceristul Horia Simu, dosar care a fost trimis în judecata în septembrie 2015.
Potrivit rechizitoriului, în 2014, Serban Pop, seful ANAF la vremea respectiva, ar fi primit de la afaceristul Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash si sub forma a doua contracte de consultanta judiciara, pentru a interveni la conducerea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), în scopul solutionarii favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri. Anchetatorii sustin ca, în schimbul banilor, Alina Bica a înlocuit procurorul care instrumenta dosarul lui Horia Simu si a facut presiuni asupra magistratului care a preluat cauza pentru a da o solutie de clasare în dosarul în care era urmarit penal Horia Simu. În final, în dosarul omului de afaceri, procurorul de caz a dispus o solutie de clasare, DNA aratând ca, potrivit probelor administrate în cauza, magistratul a actionat fara vinovatie.
Peste 7.000 de salajeni
se judeca cu Horia Simu
Horia Simu este judecat si de magistratii Judecatoriei Zalau pentru gestiune frauduloasa într-un dosar în care peste 7.000 de actionari ai SC Cuprom s-au întrunit în parte civila, cerându-si drepturile de actionari. În urma cu un an, pe 3 februarie 2016, magistratii zalauani au dat unda verde judecatii. Pe data de 7 octombrie 2015, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Salaj au dispus trimiterea în judecata a inculpatilor Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe si Ardelean Radu Cristian, pentru savârsirea infractiunii de gestiune frauduloasa, în forma continuata. Procurorii au aratat în rechizitoriu ca, în cursul anului 2004, inculpatii Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe si Ardelean Radu Cristian au actionat concertat, în urma unei întelegeri prealabile, si au transferat activele SC Elcond SA Zalau catre SC Cuprom SA Bucuresti si SC Nordexo Manufacturing SRL Bucuresti, unde inculpatii aveau interese, scopul fiind de a dobândi foloase materiale pentru aceste societati. Au transferat activele SC Elcond SA Zalau catre SC Cuprom SA Bucuresti, valoarea acestora fiind de 24.230.432 lei la valoarea din anul 2004. Totodata, Simu Horia, în calitatea de administrator unic al SC Nordexo Manufacturing SRL Bucuresti, care era administrator al SC Elcond SA în perioada 23.10.2003 – 28.02.2005, si inculpatul Avasilichioaei Ghiorghe, în calitate de administrator unic al SC Elcond SA, nu au efectuat demersurile necesare pentru încasarea creantei de 6.463.897 Ron (64.638.975.700 lei Rol) pe care SC Elcond SA Zalau o avea de încasat de la SC Phoenix SA Baia Mare, fapt pentru care aceasta s-a prescris si a fost trecuta în contabilitate la pierderi din creante. Numarul persoanelor vatamate, respectiv al fostilor actionari ai SC Elcond Zalau este de 7.107.