decembrie 5, 2025

Afacerea ”Christiana”

imagine-articol_15566

Invatamantul privat devine o afacere tot mai profitabila.
O demonstreaza Scoala Postliceala Sanitara „Christiana”, care isi dubleaza cifra de scolarizare de la un an la altul. Inspectorul scolar general Ioan Abrudan spune ca nu exista o minima corelare cu piata muncii, sugerand astfel ca invataceii platesc cu 2000 de lei pe an iluzia unui loc de munca in sanatate.
Scoala Postliceala Sanitara „Christiana” vrea sa inscrie in anul I peste 300 de viitori asistenti medicali. Taxele pe care acestia le-ar avea de platit insumeaza peste 600 de milioane de lei.

Cu toate ca posturile din sistemul sanitar de stat sunt blocate de ani buni, fara a se intrevedea prea curand vreo posibilitate de deblocare, la Zalau se pregateste scoaterea pe banda rulanta a sute de asistenti medicali. De aceasta „productie” intentioneaza sa se ocupe Scoala Postliceala Sanitara „Christiana”, unitate de invatamant privata apartinand Asociatiei Filantropice Medicale Crestine „Christiana”, care vrea sa functioneze din toamna cu noua specializari (fata de doua in prezent), ce vor totaliza nu mai putin de 11 clase in anul I de studiu (fata de cinci cate sunt in prezent in anul I). Potrivit directorului scolii, Gabriel Iluta, aceasta „explozie” a planului de scolarizare ar fi justificata prin faptul ca „se duce lipsa de asistenti specializati”. „Ce nevoie are sectia de recuperare a Spitalului Judetean sau cea de radiologie de asistenti medicali generalisti? E nevoie de asistenti specializati in recuperare sau in radiologie”, ne-a explicat Iluta, sugerand ca scoala pe care o conduce va rezolva, prin planul de scolarizare propus, aceasta problema.
De cealalta parte, inspectorul scolar general Ioan Abrudan considera „absolut anormala” aceasta crestere a numarului de clase, printre argumentele sale numarandu-se spatiul insuficient pe care scoala il detine, cadrele didactice putine, precum si lipsa unei minime corelari cu piata muncii. Seful invatamantului salajean a precizat ca institutia pe care o conduce nu poate limita planul de scolarizare a unitatilor private, acest lucru putand fi facut exclusiv de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar, care trebuie sa verifice in teren aceste unitati (inclusiv sub aspectul spatiului, al dotarilor si al incadrarilor) ori de cate ori apare o specializare noua. Iar acum au aparut nu mai putin de sapte specializari noi. „Daca ARACIP ne va solicita un punct de vedere, noi vom spune ca este nejustificat acest numar extraordinar de mare de clase”, a precizat inspectorul scolar general, subliniind ca, de altfel, a cerut si Ministerului Educatiei ca Inspectoratul Scolar sa aiba un cuvant de spus in acest sens.
Problema de acum nu este prima pe care Inspectoratul Scolar o are cu Scoala „Christiana”. In toamna anului trecut, Scoala Postliceala Sanitara de stat a fost scoasa de scoala privata din spatiul in care cele doua scoli functionau impreuna de mai multi ani, in baza faptului ca, din diverse motive, contractul de inchiriere al spatiului respectiv fusese semnat de „Christiana”. De atunci, scoala de stat functioneaza imprastiata prin oras – cu birourile in vechea locatie, salile de curs – inchiriate la Liceul Reformat, iar practica – desfasurata la Spitalul Judetean. Ioan Abrudan ne-a declarat ca are in vedere un sediu stabil pentru aceasta unitate, si anume in locul fostului centru de dializa din Zalau, spatiu pe care Consiliul Judetean intentioneaza sa-l scoata la licitatie.
Scoala sau afacere?
Dincolo de frecusurile interinstitutionale, demna de luat in seama este si problema banilor. Pentru ca devine tot mai limpede faptul ca o scoala privata sanitara este o afacere prospera. Dupa cum ne-a informat chiar directorul Gabriel Iluta, un elev de aici plateste o taxa anuala ce porneste, in functie de specializare, de la doua mii de lei. Raportat la cele 11 clase, in care se pot inscrie cate 30 de elevi, rezulta ca scoala poate incasa din taxe, numai la anul I, minimum 66 de mii de lei (660 de milioane de lei vechi).