Adversar facil pentru Volei Municipal Zalău

imagine-articol0_53101

 

După ce seria partidelor dificile s-a încheiat, seria în care vicecampioana României a fost nevoită să joace împotriva contracandidatelor la titlu, elevii lui Marian Constantin vor întâlni “U” Cluj. Meciul este la îndemâna voleibaliştilor grupării de sub Meseş, care au ca opţiune doar victoria de 3 puncte

Sâmbătă, ora 18.00, Sala Sporturilor din Zalău: CS Volei Municipal Zalău – “U” Cluj

Seria meciurilor dificile părea că se termină pentru Volei Municipal Zalău odată cu partida jucată în faţa celor de la Arcada Galaţi. Însă, zălăuanii au avut un meci greu şi în deplasarea de la Dej, acolo unde au pierdut un punct, după ce s-au impus abia în setul decisiv. La prima vedere, adversarul pe care Volei Municipal Zalău urmează să îl întâlească la final de săptămână este cam la nivelul Unirii Dej. Este vorba de “U” Cluj, formaţie care ocupă locul 8, având două victorii. Fără obiective îndrăzneţe, formaţia de sub Feleac nu îşi propune decât o clasare cât mai bună şi joacă fiecare meci fără presiune. Studenţii au obţinut şi câteva rezultate bune, astfel că au obţinut victorii de 3 puncte cu VCM LPS Piatra Neamţ şi chiar la Unirea Dej, acolo unde Zalăul s-a chinuit să se impună. Şi în ultima rundă, “U” Cluj a scos punct în faţa celor de la Explorări Baia Mare, formaţie care se anunţa o candidată la un loc de play-off, dar care momentan ocupă doar locul 10.
Cu toate acestea, la partida de sâmbătă, Volei Municipal Zalău nu ar trebui să întâmpine nici cea mai mică probleme, iar elevii lui Marian Constantin îşi propun un antrenament cu public, dar şi o victorie de 3 puncte. stop_coloana  Practic, în astfel de meciuri, antrenorul ar putea da şanse să joace şi celorlalţi jucători din lot, având în vedere că până acum s-a bazat în mare parte pe acelaşi sextet. Cele două echipe s-au mai întâlnit într-un amical înainte de începerea campionatului, la Cupa “Unirea” de la Dej, unde “U” Cluj s-a impus cu 3 – 2, însă Volei Municipal Zalău nu a dispus de tot lotul, având jucători convocaţi la Naţională în acea perioadă.

Patru zălăuani joacă la “U” Cluj

În ultimii ani, la Universitatea Cluj a fost o colonie de zălăuani, iar mai mulţi jucători sălăjeni care au evoluat la CS Phoenix sau Volei Municipal Zalău au ajuns să îmbrace tricoul studenţilor. Şi în acest sezon, la gruparea de sub Feleac evoluează patru zălăuani, este vorba de Mihai Ciupe, Adrian Pop, Vlad Negrean şi Alexandru Magdaş. În vară, la formaţia clujeană a ajuns şi Dan Borota, cel care în anii trecuţi a fost campion al României cu Remat. Tricoul clujean îl îmbracă şi Florin Filip, fost jucător la CS Phoenix. Şi Vlad Moisa a ajuns în vară la “U”, după ce ultima oară a evoluat la gruparea de sub Măgură.