Puţine sunt galele care se desfăşoară in aer liber şi nu in sală. Un astfel de eveniment s-a petrecut in ultimele zile ale săptămanii care tocmai s-a incheiat, la Pecica. Este vorba despre un turneu internaţional organizat cu ocazia zilelor acestei localităţi. Printre participanţi, ce au provenit de la opt cluburi, şase din ţară şi două din Ungaria, s-a numărat şi Adrian Popuţea, legitimat la CSM Zalău. Acesta a susţinut un singur meci, contra lui Marius Tătaru, de la Motorul Silva Lazăr Arad, pe care l-a invins destul de clar. „Gala a cuprins nu mai puţin de 15 meciuri, care s-au derulat pe un ring in aer liber, plasat in piaţa agroalimentară din Pecica. Atmosfera a fost una foarte bună, iar eu mă bucură că am reuşit să caştig meciul pe care l-am avut”, ne-a mărturisit sportivul nostru. La finalul acestei săptămani, Popuţea, alături de alţi pugilişti de la CSM Zalău, vor lua parte la Oradea la o altă competiţie prestigioasă. Va fi un bun prilej pentru ei de a-şi verifica nivelul de pregătire, in vederea competiţiilor oficiale, care vor avea loc peste cateva luni.
Adrian Popuţea a boxat in aer liber
Articole
Spărgător de apartamente, hoț de haine din balcon
Un tânăr de 23 de ani, din Zalău, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a intrat nepoftit în două apartamente. Joi, 19 decembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că, la data de 15 decembrie, tânărul ar fi pătruns prin efracție în incinta…
Mai mult...„Peisaj de poveste” la Bibliotecă, oferit de talentații copii ai Liceului de Artă Ioan Sima Zalău
În prag de sărbători, copiii talentați ai Liceului de Artă ”Ioan Sima” au creat un ”Peisaj de Poveste” la Secția Tineri Adulți a Bibliotecii Județene. Lumea cărților a fost completată de minunatele tablouri ale elevilor îndrumați de Diana Brândușan și Mădălina Cionfi, transformând biblioteca într-o primitoare galerie de artă. Le-au fost alături tinerilor artiști părinții, cadrele didactice, directorul Liceului, Titus Câmpean, managerul Bibliotecii, Mariana Marian, dar și prieteni care au dorit să le susțină pasiunea pentru arta…
Mai mult...