Adrian Florea, omul care a realizat manifestul anti-comunism de la Zalău

Adrian Florea este zălăuanul care în urmă cu 25 de ani, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a avut curajul să înfrunte securitatea comunistă de unul singur. 

Adrian avea 27 de ani în decembrie 1989 şi ocupa funcţia de economist la Inteprinderea de Transporturi Auto. După cum rememorează cunoscuţii săi, „Adi era un tânăr care avea de toate. Avea calculator primit de la mama sa din Germania de care Securitatea, nu ştiu cum, dar nu a aflat”.
Adrian ne povesteşte cum în ziua de 18 decembrie a auzit la Radio Europa Liberă ştirile legate de evenimentele din Timişoara, Cluj şi Sibiu. „Ştiam de cele întâmplate la Sibiu, Timişoara şi Cluj. Nu puteam să stau nepăsător. Ar fi fost degeaba ca restul ţării să fi stat în casă”, îşi aduce aminte Adrian starea de spirit pe care o avea în 18 decembrie 1989. Adi, aşa cum îi spun prietenii, a gândit un plan prin care să pună populaţia în mişcare. „Am zis, e prea puţin ce se întâmplă. Am auzit că la Timişoara se trăgea, la Sibiu au ieşit oameni în stradă. Era prea puţin doar în Timişoara şi Sibiu, am vrut să mobilizez şi populaţia din Zalău”, îşi aduce aminte cu emoţie în glas Adrian. În zilele de 18 şi 19 decembrie Adrian a pregătit textul pentru un manifest pe care l-a distribuit prin oraş în ziua de 20 decembrie. „Îmi reamintesc că era un manifest pe o jumătate de foaie, pentru că nu aveam prea multe coli şi trebuia să fac economie. Aveam calculator şi imprimantă, de aceea mi-am permis să imprim un astfel de manifest”, îşi reaminteşte Adi.
În total au fost 200 de fluturaşi pe care Adrian i-a plasat prin cutiile poştale şi prin blocuri. A pornit din Brădet, a trecut de zona centrală şi apoi a ajuns în Dumbrava. „Eu am aflat ulterior de planul lui, după ce a plecat din Brădet, a trecut prin centru şi a ajuns în Dum-brava. Când era în Dumbrava deja toată Securitatea era în alertă. S-a făcut filtru în centrul oraşului care oprea toate maşinile şi le percheziţiona. Norocul lui Adi a fost că din Dumbrava s-a întors pe la Autogară şi a urcat pe strada Kossuth. Dacă era prins, risca închisoare pe viaţă. Mai avea în maşină ascunse câteva foi cu manifestul”, ne povesteşte cu consideraţie fostul director economic al ITA. „Am făcut chestia asta singur, cu toate că aveam colegi şi prieteni de aceeaşi părere, nu e vorba de încredere, dar nu mă gândeam atunci că aşa repede o să se revolte toată populaţia şi mă gândeam să nu le fac probleme după aia, pentru că eram ca şi găsit. În seara zilei de 20 decembrie am dus manifestele şi le-am stop_coloana  pus prin cutiile poştale. Puneam câte una, două, la câte o scară. Credeam că o să afle vecinii unul de la altul. Mergeam cu maşina şi le duceam ca să fie în mai multe puncte să acopere oarecum oraşul”, rememorează Adrian.
Adrian îşi aminteşte riscul la care s-a expus „Mi s-a atras atenţia că securitatea este pe urmele mele, dar nu au mai apucat să îmi facă ceva, aşa că am scăpat”, ne povesteşte Adrian.
„Eram destul de tensionaţi şi la servici şi peste tot. Ne gândeam să ieşim şi noi în stradă. Pe 21 nu s-a mai întâmplat nimic, iar în 22 am văzut la televizor ce se întâmplă la Bucureşti. A fost o mare bucurie. Am venit la familie la Sibiu, pentru că ştiam că se trăgea, şi am vrut să fiu aproape de ei”, rememorează Adrian.

Primele clipe de libertate le-a prins în maşină

Primele clipe de libertate le-a petrecut în maşină, cu un scurt popas la Cluj. „Din păcate eu am fost pe drum în perioada asta. Ştiu că m-am oprit la Cluj după ce am auzit la radio că dictatorul a fugit. Ştiu că am oprit o jumătate de oră în Cluj unde era o masă mare de oameni, centrul Clujului era plin. Pe bulevardul Eroilor, la Catedrala Ortodoxă, la Matei Corvin a fost o mulţime de oameni entuziasmată. Bucuria era mare, de nedescris”, povesteşte Adi.
Adrian nu îşi închipuie că ar mai putea retrăi vremurile fostului regim, deşi avea o stare materială bună. „Nu se compară ce era atunci cu ce e acum. Marea majoritate care zic că era mai bine nu o zic la modul serios. Nu se poate face o comparaţie între atunci şi acum. Erau lipsurile materiale, dar nu era un adevărat deranj. Mai mult ne afecta starea aia psihică, e greu de descris acuma ce trăiam atunci. Era o stare de neîncredere. Nu aveai voie să vorbeşti, toată lumea era speriată să nu vorbească de rău regimul pentru că te are-stează imediat”, ne spune cu tristeţe în glas Adrian.
În prezent, Adi este stabilit la Sibiu, dar spune că Zalăul ocupă un loc special în inima lui. „Nu puteam să-mi aduc toată familia la Zalău, aşa că am plecat eu la Sibiu. Am rămas însă cu prieteni minunaţi la Zalău. Zălăuanii sunt oameni deosebiţi, au o omenie aparte”, îşi încheie Adrian povestea.