Echipa de volei masculin SCM Zalău ocupă în prezent locul secund în Divizia A1, sperând ca la finalul sezonului să se claseze între primele patru, pentru a putea juca în cupele europene.

Primele partide din acest pentru echipa antrenată de Sorin Pop au fost în turneul de la Galaţi şi au însemnat o înfrângere în faţa campioanei Arcada Galaţi, cu scorul de 3-0 şi o victorie, la acelaşi scor, în faţa celor de la Unirea Dej.

Managerul SCM Volei Zalău, Adrian Feher, se declară mulţumit de cele trei puncte acumulate, în condiţile în care cele nouă victorii din 12 partide disputate până în prezent au dus echipa pe locul II în clasament.

“La primul turneu, cel de la Galați, ne-am îndeplinit obiectivul, respectiv obţinerea a trei puncte. Dacă am fi obţinut ceva şi din meciul cu Arcada, ar fi fost doar un bonus. Trebuie să ţinem însă seama de faptul că am avut trei jucători indisponibili, iar alţii au jucat accidentaţi. În aceste condiţii, ne putem declara mulţumiţi cu cele trei puncte”, a precizat Adrian Feher.

Potrivit acestuia, fiind vorba de o echipă nouă, înfiinţată doar anul trecut, obiectivul inițial a fost clasarea în primele şase, la finalul campionatului, însă având în vedere lotul actual, conducerea clubului speră la un loc în primele patru, ceea ce ar permite participarea echipei în cupele europene, în sezonul viitor.

Pentru atingerea acestui nou obiectiv, la echipă urmează să sosească internaţionalul din Belarus Viachaslau Charapovich, trăgător secund, în vârstă 28 de ani şi 1,99 cm înălţime. În pauza competiţională de la finalul anului trecut, SCM Volei Zalău s-a despărţit de rusul Egor Popov.

“Eu spun că într-un timp scurt am reuşit să închegăm o echipă, cu antrenori şi jucători valoroşi şi, indiferent de rezultatul din acest an, putem afirma că am făcut o treabă bună. Sută la sută, anul viitor echipa din Zalău va redeveni ce-a fost şi se va bate la primele poziţii”, a concluzionat Adrian Feher.

Pentru SCM Zalău urmează, în campionat, turneul de pe teren propriu, unde va întâlni în 12 februarie pe cei de la SCMU Craiova, în 13 februarie va juca împotriva CS U Cluj, iar o zi mai târziu din nou cu SCMU Craiova.    

Până atunci însă, în 28 ianuarie SCM Zalău se va deplasa la Cluj Napoca, pentru a juca în Cupa României cu echipa gazdă SC U Cluj.