Adevărat a-nviat!

În nuvela filosofică ”Povestea lui Rasselas. Prințul Abisiniei”, una dintre marile capodopere ale literaturii universale, scrisă de Dr. Johnson, Rasselas, prințul Abisiniei, călătorește în lume în căutarea unei vieți fericite. Fiecare loc în care ajunge i se pare la început plin de promisiuni, însă, la o privire mai atentă, descoperă că orice stare a omului vine cu lipsurile, nemulțumirile și incoerențele proprii. La Cairo, Rasselas întâlnește un profesor de filosofie care predică cu mare elocvență și stoicism nobil, vorbind despre rațiune și despre natura umană. Este profund impresionat și-și spune în sine că a găsit omul care-l poate învăța ”tot ce este de știut”, dar află ulterior că iscusitul dascăl de morală, în fața unei suferințe inopinate, cade în dezolare și disperare, tăgăduidu-și crezul în adevărul și rațiunea pe care le propaga cu atâta patos. Dezamăgit, Rasselas ”plecă, încredințat de deșertăciunea vorbelor retorice și de inutilitatea frazelor lustruite”.

Dragi cititori, această poveste care surprinde dimensiunea tragică inerentă a existenței umane, cât și limitele curentelor filosofice și morale, poate fi considerată un manual despre unde să nu căutăm fericirea veritabilă și despre cum să înțelegem insuficiența puterilor omenești, atât de artificial meșteșugite astăzi.

Ne aflăm în pragul Sărbătorii Învierii Domnului, piscul cel mai înalt al tuturor rațiunilor. Oricât s-au străduit cu toții, savanții vremurilor, nimeni nu și-a putut asuma rigoarea moralei lui Iisus Christos: singurul etalon viu care a vorbit dramei individuale într-un mod personal și nu într-unul abstract, bazat pe formule mecanice; singurul care a dat valoare, sens și soluții suferinței umane.

Acum două milenii, în rândul poporului israelian se crease o confuzie între credința în Christos – Mântuitorul și Christos -eliberatorul politic și nu cred că lucrurile sunt schimbate astăzi. Proiectăm asupra lui Iisus Christos propriile frustrări și interese politice, neînțelegând că Mântuitorul nu intră în scenă pentru a confirma râvna după mesianismul politic, ci pentru a reînnoi umanitatea prin Cruce și pentru a ne pregăti pentru ceva mai înalt, de sorginte spirituală – și tocmai în această înălțime, care este altitudinea Crucii, toate perspectivele umane se schimbă.  

Dragilor, ne aflăm în timpul răscumpărării personale. În foșnetul de pași și rumori, Biserica își arborează veșmintele simbolice și ticluiește, pe Altar, instrumentul mântuirii noastre. Succesiuni de imagini nemuritoare se prelungesc până la noi, din Lumea Veche, contopindu-se cu publicul actual. Lumina Evangheliei se revarsă peste academiile dezbinate și peste imperiile prăbușite. Să alergăm la Liturghia Învierii și s-o urmărim îndeaproape. Totul este ”notat” aici! Să străbatem simbolul și să atragem la noi realitatea. Să nu amestecăm hierofania cu kitsch-ul spiritual și superstițiile cu credința.

În hățișul de martori care se contrazic și-n mijlocul gâlcevei delirante, să formulăm în taină această întrebare pe care Ioan Botezătorul, în mijlocul suferințelor sale, I-o adresează: ”Tu, cine ești?”, ca mai apoi să primim răpunsul: ”Orbii văd, șchiopii umblă, morții sunt înviați…și fericiți sunt cei ce nu se îndoiesc de Mine”.

Momentul august se apropie…Ni se cere participarea la proiectul de prelucrare a lemnului care trebuie să ia forma Crucii…pentru că nu există înviere fără cruce. Ce vom face cu această Unealtă din lemn care ni se pune la dispoziție? Ce vom face cu acest Om care ni se oferă? Dacă nu vom trăi într-un soi de adeziune cu El, dacă nu vom primi cu inima deschisă această Jertfă care ni se dăruiește și nu vom învăța să conlucrăm cu ea, nu vom putea gusta învierea personală și, implicit, fericirea autentică, singura care nu dezamăgește.

-”Eu sunt învierea si viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?”

– Da, Doamne, cred că tu ești Christosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.

Stăpânită de convingere, mă lipesc strâns de acest răspuns și-mi unesc glasul cu strigătele solare care trâmbițează peste generații: Christos a înviat!

Sărbători cu pace și bine!