Prefectul Alexandru Vegh spune ca secretarul comunei Bocsa trebuie suspendat, pe baza Legii functionarilor publici. Pe de alta parte, sedintele de consiliu sunt boicotate de liberali si pesedisti, ca sa nu piarda majoritatea.
Institutia Prefectului judetului Salaj a solicitat Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj confirmarea oficiala a trimiterii in judecata a primarului comunei Bocsa – Ioan Barou, a secretarului de comuna – Elena Cighi si a celorlalti doi acuzati de fals in declaratii – Flore Cighi si Florin Cighi. Potrivit Institutiei Prefectului, in cazul secretarului de comuna care are statut de functionar public cu functie de conducere ar trebui ca angajatorul, in speta Primaria comunei Bocsa, sa se autosesizeze si sa inceapa demersul pentru suspendarea raportului de munca. Pentru ca, potrivit Legii functionarilor publici, suspendarea raportului de serviciu trebuia sa se produca odata cu trimiterea in judecata, adica inca din luna octombrie a anului trecut.
Legea functionarilor publici, la articolul 94, litera m), prevede ca suspendarea se produce „in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h), respectiv „pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea”.
Elena Cighi, secretarul comunei Bocsa, este acuzata de fals in declaratii pentru ca a declarat la notariat ca nu poseda o alta locuinta, declaratie pe care a folosit-o in vederea obtinerii subventiei pentru locuinta prin OUG 51 din 2006. De asemenea, este acuzata pentru savarsirea faptei prevazuta de articolul 13, indice 2, din Legea privind combaterea faptelor de coruptie (Legea 78 din 2000) pentru ca l-a ajutat pe primarul Barou Ioan sa-i acorde creditul pentru locuinta prin indeplinirea in mod defectuos a atributiilor de serviciu. Un alt cap de acuzare pe numele Elenei Cighi este prevazut de articolului 17, litera C, din Legea 78 din 2000 care sanctioneaza fapta acesteia de a obtine subventia respectiva in mod abuziv, prin declaratii care nu corespundeau adevarului, cu scopul de a ascunde comiterea infractiunilor pomenite anterior. Procesul a fost amanat de Judecatoria Zalau, la cererea inculpatilor, pana la data de 1 februarie 2012.
„Am facut o adresa oficiala catre Parchet pentru ca Legea prevede ca un functionar public care a fost trimis in judecata trebuie suspendat din functie”, a precizat pentru Graiul Salajului prefectul judetului, Alexandru Vegh. Totusi, suspendarea din functie a secretarului de comuna trebuie luata de catre angajator, respectiv Primaria comunei Bocsa, ceea ce se pare ca nu se va intampla.
Consiliul Local din Bocsa „a ratat” o sedinta ordinara
Un alt aspect al cazului de la Bocsa il reprezinta schimbarea viceprimarului Demien Katalin, cauzata probabil de faptul ca este unul dintre martorii acuzarii celor patru in procesul pri-vind falsul in declaratii. Cu toate ca nu avea majoritate in Consiliul Local, primarul Ioan Barou si consilierii proprii au reusit sa o schimbe din functie cu ajutorul votului unui consilier PDL demisionat. Pe acest fond, Institutia Prefectului a cerut Consiliului Local Bocsa sa revina asupra hotararii, iar solicitarea ar trebui introdusa pe ordinea de zi a primei sedinte de consiliu local. Urmarind cronologia evenimentelor, Consiliul Local al comunei Bocsa a fost convocat in sedinta ordinara pe data de 28 decembrie 2011, avand pe ordinea de zi proiectele de hotarare prin care sa se valideze demisia consilierului PDL care a schimbat majoritatea din consiliu si validarea in locul acestuia a urmatorului candidat de pe lista PDL, respectiv Maria Opris. Insa, surpriza, sedinta nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum, consilierii liberali si cei ai PSD-ului boicotand sedinta prin neprezentare. In felul acesta problemele din consiliul local persista, iar viceprimarul Demien Katalin ramane schimbat, propunerea Institutiei Prefectului de revenire asupra hotararii anterioare neputand fi luata in discutie. In cazul in care se produce schimbarea consilierului PDL inainte de luarea in discutie a propunerii Prefecturii, Demien Katalin are sanse mari sa ramana pe functie, majoritatea din consiliu fiind asigurata de consilierii actualei coalitii de guvernare UDMR si PDL, care ar detine sapte din cele 13 mandate de consilieri. „Deocamdata noi vrem validarea consilierului nostru local. Acum consiliul nu functioneaza din cauza celor care detin majoritatea si anume consilierii USL”, ne-a declarat Lucian Bode, liderul principalului partid de guvernare.
Daca reprezentantii locali ai PNL si PSD din Bocsa vor continua boicotarea sedintelor si consiliul local nu isi tine trei sedinte ordinare consecutive, se poate ajunge la dizolvarea acestuia si la demararea alegerilor partiale anticipate.