Cunoscutul umorist sălăjean Ioan Seleşi nu se dezminte. “N-a fost concurs pe plan local şi naţional să nu fiu premiat”, ne spune Seleşi. Şi iată că tocmai s-a întors de la Sibiu proaspăt premiat cu trofeul şi diploma “Semper Fidelis”, după ce a concurat în numele cercului Militar din Zalău. Pentru că vineri şi sâmbătă Asociaţia Culturală “Bis 2012 Sibiu”, în pareneriat cu Casa Armatei Sibiu, a organizat Festivalul Naţional de Umor “Burduful de Aur”. Pe lângă invitaţi cu nume (Dorel Vişan, Cornel Udrea, Sergiu Vitalian Vaida, Emil Mitrache, Sorin Tănase), la cea de a IV-a ediţie au participat 10 umorişti şi grupuri umoristice, printre care şi “Cucuruz mălai de toamnă” din Jibou. Ioan Seleşi a interpretat piesa de umor “De vorbă cu Mândraia”, care a entuziazmat asistenţa.
Ioan Seleşi este un fidel colaborator al Cercului Militar Zalău, din subordinea Batalionului 317 – Voievodul Gelu. Administratorul Cercului Militar Zalău, plutonier adjutant Bălean Romică, este un om iubitor de cultură. În cadrul Cercului Militar funcţionează grupul de satiră şi umor “Humoris”, stop_coloana al cărui conducător este experimentatul umorist Ioan Seleşi. El a susţinut de ani buni manifestări artistice la sediul Cercului Militar din Zalău. A participat la nenumărate festivaluri umoristice şi concursuri organizate la nivelul cercurilor militare şi la nivel naţional cu grupul “Humoris”. Ca interpret individual a participat la concursurile organizate de armată pe plan local şi naţional. Şi, cum spunea, a fost premiat de fiecare dată.