decembrie 5, 2025

ACL Sălaj este cu ochii pe preoți și verifică listele suplimentare

imagine-articol0_42670

Conducerea ACL Sălaj a tras câteva concluzii cu privire la modul în care s-a derulat campania pentru alegerea președintelui, afirmând la conferința de presă de ieri că “PSD și Victor Ponta au continuat campania mi-zerabilă, trecând de această dată la găinării, la propriu!”, potrivit copreședintelui ACL Sălaj, Lucian Bode, care a făcut referire la incidentul cu găini moarte aruncate în curtea sediului ACL București. “ACL și Klaus Iohannis încheie campania pentru alegerile prezidențiale într-o notă de echilibru, bun simț și respect față de toți alegătorii; am continuat să stăm de vorbă cu oamenii, explicându-le pericolul acaparării întregii puteri de către partidul socialist, partidul stat, un partid nereformat, un partid al penalilor; Klaus Iohannis a spus încă de la început că vrea sa facă o altfel de campanie. Într-o Românie obișnuită numai cu scandaluri, intrigi, minciuni, acest lucru nu este chiar ușor. Decența, bunul simț, onestitatea, credința, acestea sunt principiile dupa care se ghideaza viitorului președinte al României, Klaus Iohannis”.Ca și continuare a temei dezbătute de cei doi prezidențiabili în dezba-terea de miercuri seara, deputatul Lucian Bode susține ca Legea amnistiei și grațierii să fie introdusă azi pe ordinea de zi a Parlamentului pentru a fi respinsă, pentru că adoptarea ei ar fi în favoarea politicienilor corupți condamnați sau anchetați.
ACL Sălaj solicita tuturor cultelor religioase să nu se implice în campania electorală. Asta după ce s-a dovedit că mai mulți preoți îndemnau electoratul să voteze cu Victor Ponta. “Este regretabil că anumiți clerici se implică deschis în campanie în favoarea lui Ponta, ceea ce, pe termen scurt, mediu și lung dăunează nu doar țării, ci inclusiv Bisericii. Atragem atenția Cultelor religioase și PSD că în ceea ce privește credința, aceasta nu costă și nu poate fi îngenuncheată nici de comuniști, nici de socialiști, credința nu poate fi vândută nimănui pentru nimic în lume. Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD. Nu există un semn mai categoric al dezmembrării societății tradiționale decât Biserica partizană politic. Biserica ar trebui să fie partizana iubirii, chiar și între oponenții politici. Biserica ar trebui să opteze pentru credință, națiune, tradiții, respect reciproc între diferitele confesiuni religioase, într-o Europă unită în diversitate. Nicidecum să facă discriminări grave pe criterii religioase sau etnice tipice secolelor apuse și sociețăților subdezvoltate”, a declarat ieri Lucian Bode.
Primarul Zalăului, Radu Căpîlnașiu, îndeamnă cetățenii să ia un exemplu de simț civic de la conaționalii de peste hotare, care au stat ore în șir la rând să voteze. “Daca aici, la noi acasă, am putut să ne exercităm votul fără probleme, nu aceeași libertate au avut-o prietenii și rudele noastre care temporar locu-iesc în alte țări ale lumii. Deoarece procesul de votare a fost organizat prost în diaspora, mulți nu au putut vota în primul tur al alegerilor pentru desemnarea președintelui României. Dorința mare a românilor din străinătate, de a-și exprima opțiunea prin vot, este pentru noi un imbold să ne prezentăm la urne”, a transmis Căpîlnașiu.
ACL Sălaj a trimis la București copiile după listele suplimentare din primul tur al alegerilor și așteaptă rezultatele. Pentru cei care vor fi depistați că au votat de mai multe ori, ACL Sălaj va trimite sesizări judecătoriilor. Lucian Bode spune că la fel se va proceda și după data de 16 noiembrie, iar cei care sunt depistați cu vot multiplu riscă închisoare de la 6 luni la trei ani.