Accizele uriașe țin pălinca “la negru”
E septembrie. Pălinciile au început să duduie. Birul pe tărie își arată colții. Evaziune fiscală dă în floare. Victor Ponta se laudă că a cerut acordul Comisiei Europene să elimine acciza la pălică produsă de persoane fizice. Tot el spune că a mai făcut o astfel de cerere, dar nu a fost redactată “bine”. Doar suntem în pragul campaniei electorale și premierul vrea să le demonstreze producătorilor de pălincă, țuică, horincă, rachiu din drojdie de vin, câtă grijă le poartă.
Codul fiscal prevede că pentru țuica și rachiul din fructe realizate în propria gospodărie și destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitrul de alcol pur. Adică de 100 de grade. Cum pălinca noastră are în jur de 50 de grade, rezultă că 1.000 de euro s-ar plăti pentru 200 de litri de pălincă.
Dintr-o discuție avută cu Grigore Ardelean, președintele Asociației Producătorilor de Pălincă din Sălaj, am aflat că în județul nostru există 115 producători autorizați. care plătesc acciza de 22 de lei pe litrul de pălincă.
Același Cod fiscal vine și spune că o cantitate de 100 de litri de pălincă, adică 50 de litri de alcool pur, realizată în propria gospodărie și destinată consumului propriu, nu se accizează. Tot Ardelean susține că vreo 245 de producători de pălincă nu sunt înscriși în asociație și produc lichidul care ține mărgele clandestin. stop_coloana
Unde sunt un milion de litri de pălincă?
De la Direcția Agricolă Județeană Sălaj aflăm că în județ există 1.750 de hectare de livezi cu pruni și vreo sută de hectare cu pruni răzleți prin grădini. Producția medie la hectar este de opt tone. Reiese că în județ se obțin 14,8 milioane de kilograme de prune. Dacă obținem 8 litri de pălincă din suta de kilograme de prune, ajungem la concluzia că în Sălaj se produce anual o cantitate de 1.184.000 de litri de pălincă. Câți litri din această cantitate sunt accizați? Grigore Ardelean spune că puțini din membrii asociației fierb peste 1.500 de litri de borhot. În jur de 30 din cei autorizați. Și se accizează cantitatea de pălincă ce trece peste 100 de litri. Adică foarte puțin. Evaziunea fiscală este produsă de cei care nu au nici un fel de autorizație. Nimeni nu-i întreabă ce cantitate au produs, nu plătesc nici o taxă nici la primărie, nici la organele vamale, nici la fisc.
