decembrie 5, 2025

Accident la ieșirea din Zalău. Motociclist rănit grav

accident

La data de 28 septembrie, în jurul orei 21.35, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșire din municipiul Zalău spre Aghireș, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea o motocicletă, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Măeriște.

În urma impactului, tânărul de 21 de ani a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorul motocicletei nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite în urma accidentului, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei prezențe a alcoolului în organism.

Polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.