decembrie 5, 2025
cxfgh

În jurul orei 12.50, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în localitatea Crișeni, a avut loc un accident rutier. Un bărbat a fost rănit.

Din primele verificări, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Zalău – Jibou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului spre stânga pentru a pătrunde pe o stradă, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus, condus de un bărbat de 68 de ani, din Zalău.

În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la o unitate medicală.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.