decembrie 5, 2025

Accident grav intre Ciumărna şi Romanaşi

imagine-articol0_40867

 Detaşamentul de Pompieri Zalău a intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare la locul producerii unui accident rutier, joi, între localităţile Ciumărna şi Românaşi, pentru a elibera o persoană care era blocată între fiarele contorsionate ale autovehiculului. La faţa locului a fost trimis de asemenea un echipaj SMURD, care a acordat îngrijire medicală la două victime, o a treia fiind transportată la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, potrivit informaţiilor primite de purtătorul de cuvânt al ISU, Bleahu Rareş. Sergiu C., de 24 ani, din Zalău, conducea o autoutilitară pe DN 1F,stop_coloana când a efectuat o manevră de depăşire în zona de acţiune a indicatorului depăşirea interzisă şi, pentru a nu intra în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, a virat spre stânga şi a intrat în şanţ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuţa Dumuţa.