Un grav accident de circulatie a avut loc aseara, in jurul orei 20.00, pe DN 1C, in localitatea Barsău Mare.
Un tanar de 23 de ani din Reteag, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a angajat in depăşirea unui autotren pe o porţiune de drum aflată sub incidenţa indicatorului şi marcajului rutier de depăşire interzisă. Din sens opus se apropia un alt autoturism inmatriculat in Maramureş, condus regulamentar de un tanar de 26 ani, din Baia Mare, de care autoturismul aflat in depăşire s-a izbit frontal. In urma impactului, autoturismul ce efectua depăşirea neregulamentară a fost proiectat in autotren, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat in şanţul de pe marginea drumului. In urma coliziunii, conducătorul auto vinovat de accident a decedat, şoferul celei de-a doua maşini a fost rănit uşor, iar o pasageră de 26 de ani a suferit leziuni grave. Tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul se află in curs de reabilitare, fiind semnalizat cu indicatoare rutiere temporare şi cu marcaj longitudinal definitiv la axul drumului.
Detalii, in editia tiparita de maine a ziarului „Graiul Salajului”.